Zeci de mii de euro pentru studii la instituții publice. Iulgrimoni s-a transformat în Globexterra și continuă să primească contracte de la administrațiile locale și județene. Opt încredințări directe numai în această lună

După puzderia de contracte pe care cea mai bună firmă de consultanță din municipiu a câștigat-o cu autoritățile locale și județene, lucrurile s-au schimbat: societatea și-a modificat numele anul acesta și a continuat munca începută de ani de zile. Numai luna aceasta au fost câștigate opt contracte de consultanță de noua Globexterra/ fostă Iulgrimoni, date fie de Primăria Focșani, fie de Consiliul Județean Vrancea. Dacă este să comparăm sumele alocate încredințărilor directe, Primăria Focșani este ceva mai darnică la contracte.

Ultimul contract primit de defuncta Iulgrimoni, născută ca pasărea Phoenix din cenușă în Globexterra, este din partea CJ Vrancea: 52.000 lei - 10.987,62 euro, pentru studii la obiectivul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Corp C10 - Centrul Școlar de Educație Incluzivă Elena Doamna”. În acești bani intră expertiza tehnică și DALI - 34.000 lei fără TVA, audit energetic - 8.000 lei fără TVA și consultanță în redactarea și încărcarea în MYSMIS a cererii de finanțare a proiectului - 10.000 lei fără TVA.

Se vor întocmi, după caz, următoarele documentații: studiul topografic, studiul geotehnic, expertiza tehnică, audit energetic, DALI/SF/SF Mixt, doc avize și acorduri. De asemenea, se va elabora cererea de finanțare în baza apelului de proiecte indicat de beneficiar. Obiectiv de investiții construcție/ modernizare/ reabilitare/ extindere/ dotare/ creșterea eficientei energetice - clădire publică. Buget local/PNDL2/POR 2014-2020/CNI/ altă sursă de finanțare. Se vor respecta condițiile de accesare a fondurilor impuse de ghidurile solicitantului din cadrul apelurilor de proiecte alese de beneficiar”, se arată în descrierea lucrărilor.

Același CJ Vrancea a bătut palma pentru aceeași sumă cu Globexterra pentru alte două contracte: „Elaborare ET, DALI, audit energetic și CF pentru DGASPC Gării 13”, și „Elaborare ET, DALI, audit energetic și CF pentru Centrul de zi C1 C C3 C4”.

De cealaltă parte, Primăria Focșani s-a lăsat în baza Globexterra pentru cinci lucrări: „Servicii de elaborare Documentație tehnico-economică pentru proiectul “Creșterea performanței energetice si lucrări conexe pentru clădirea Liceului Tehnologic G.G. Longinescu” – Faza DALI”, „Servicii de elaborare a documentațiilor tehnico economice pentru proiectul „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru clădirea Internat a Liceului cu program sportiv” - faza DALIprestarea Serviciilor de elaborare Documentație tehnico-economică pentru proiectul „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret ” - Faza DALI”, „prestarea Serviciilor de elaborare Documentație tehnico-economică pentru proiectul „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Grădinița 15” – Faza DALI”, dar și „prestarea Serviciilor de elaborare Documentație tehnico-economică pentru proiectul „Creșterea performanței energetice și lucrșri conexe pentru clșdirea Cinematografului Balada” – Faza DALI”. Fiecare încredințare directă este în sumă de 67.920 lei, adică 14.376,12 euro.

Teoretic, Globexterra există din 2014. Practic, aceasta vine în locul societății Iulgrimoni, modificare survenită în acest an. O altă schimbare vine și în ceea ce privește angajații pe care îi are societatea: de la 2 în 2017, acum apar informații conform cărora nu mai puțin de 4 persoane au fost angajate în medie în 2018. Pentru atâtea contracte încheiate cu autoritățile nu știm dacă sunt mulți sau puțini oameni. Nu mai vorbim de faptul că, pe când se numea Iulgrimoni, societatea avea ceva lipici la contracte încheiate și cu alte instituții publice din țară. Însă surprinzător, Globexterra de azi are de doi ani datorii cam cât și profitul net declarat. 

Foto cu caracter ilustrativ

Adauga comentariu