Vreți să mai fiu generalul vostru? Ce o recomandă și o face așa bună șefă a ISJ pe Lauriana Ailincuței. Avem CV-ul doamnei general: a început facultatea în 91, a terminat în 96 și a obținut licența în 97!

Șefa la profesorii din tot județul a încercat marea cu degetul și și-a depus din nou dosarul pentru a continua activitatea pe cel mai puternic post din Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Sau cel puțin așa înțelegem din CV-ul publicat recent pe site-ul instituției, pur întâmplător, după ce îl solicitasem și noi de la Ministerul Educației. Deodată, viața și cariera inspectorului școlar general nu mai reprezintă un secret de stat:

Din document aflăm pregătirea doamnei Ailincuței, experiența profesională, dar și competenţele şi abilităţile sociale. Totul este, cum altfel decât excelent. Plus că are „abilități de negociere”. Să vedem cât ține și negocierea asta și, mai ales, în fața cui.

 

Mai aflăm că doamna are o vechime în învăţământ de 26 ani. Din 01.09.1997 – prezent este profesor titular de limba engleză la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, iar anterior, până să își ia licența, a fost suplinitor. A început de jos, cum ar veni, iar printre lecțiile pe care le ținea copiilor, își făcea timp și să studieze cu sârg la Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.

Timpul a trecut, iar cariera sa a luat avânt. A obținut în 2009 Distincția Gheorghe Lazăr, de la ministrul Educației. Această distincție se acordă pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului educațional cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I, II sau III și care îndeplinesc mai multe condiții. Potrivit regulamentelor, după minim 5 ani de la obținerea acestei diplome, un cadru didactic poate solicita acordarea altei distincții, într-o clasă superioară, dar doamna Lauriana s-a oprit aici. O fi fost mai greu, o fi fost ocupată... cert este că generalul ISJ s-a tot instruit până anul trecut.

Comentarii

mamamia

06.09.2018 16:51

Vad ca se incadreaza perfect in peisaj. N-ar fi mai bine sa ramana pe ogor, cu tot cu prietenul ei?

Adauga comentariu