În Vrancea nu a luat nimeni nota minimă pentru a intra în barou! Decanul Ioanovici: „A scăzut calitatea învățământului”

Rezultatele obținute de absolvenții de Drept care și-au încercat norocul pentru a intra în avocatură au devenit definitive. Din Vrancea, dintre cele 12 persoane care și-au depus dosarele și au participat la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea august 2018, niciuna nu a luat notă de trecere. Cel mai mare punctaj obținut a fost 68, insuficient însă pentru dreptul de a purta roba de avocat. La polul opus, cel mai mic punctaj a fost 28. „Subiectele nu au fost grele, din contră, au fost chiar mai ușoare față de anul trecut. A scăzut calitatea învățământului, asta este. Eu ce să fac dacă nu au învățat? Un singur candidat a făcut peste 60 de puncte, dar nu a fost admisă nicio contestație”, ne-a confirmat decanul Baroului Vrancea, Ioan Ioanovici.

Acesta a recunoscut că an de an tot mai puțini absolvenți de Drept intră în barou, situația fiind aceeași la nivel național. Marți, Comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj a reverificat lucrările candidaților nemulțumiți de notele obținute și a decretat că „nu există diferențe între punctajul inițial acordat acestor lucrări și punctajul rezultat în urma reverificării”. Concluzia a fost că nicio contestație nu poate fi admisă, iar „lista cu rezultatele obținute de candidații care s-au prezentat la examenul de admitere în profesia de avocat devine lista finală a rezultatelor obținute de candidați”.

Adauga comentariu