„Vrancea mea, inima țării” - o nouă melodie interpretată de Alin Stoica. Imnul Vrancei a fost cântat în deschiderea mitingului PNL

Alin Stoica, tânărul interpret de muzică populară care în urmă cu un an lansa o melodie închinată eroilor de la Mărășești, a interpretat duminică la mitingul PNL o nouă piesă dedicată județului și locuitorilor Vrancei. „Pe aicea nu se trece” - Imnul vrâncenilor, al cărui videoclip oficial a fost lansat în aprilie 2018, a strâns până în prezent peste 20.000 de vizualizări. De această dată, piesa nouă a lui Alin Stoica se vrea un imn al județului, iar interpretul ne-a asigurat că în curând va lansa și un videoclip pe măsură. La această melodie Alin Stoica a lucrat câteva săptămâni, versurile fiindu-i propuse de Alina Drumea, consilier local PNL:

VRANCEA MEA, INIMA ȚĂRII
 
(
intro cântat cu un caval și versuri recitate)
O inimă bogată a încetat să bată
De-un fir mai stă sărmana, agățată
Căci au rupt bucată cu bucată
Și au lăsat-o rănită, au lăsat-o să zacă.
 
I-au luat păduri și munți și văi
I-au luat și fete și flăcăi
Babă Vrînceoaie unde ești??
Cu fii tăi s-o ocrotești!
 

Strofa1: Off-urile mele-s multe
N-are cin să le asculte
Și plânge maica străbună
Ca să dăm mână cu mână.
 

Refren: Vrancea mea, inima țării
Toți cei mari te-au dat uitării
Nu mai ești ca altă dată
Te-au secătuit de vlagă
 

Strofa2: Bieți bătrâni își plâng azi dorul
C-a plecat întreg poporul
I-au înstrăinat de toate
Să-și zidească ei palate.
 

Refren...
 
Strofa4: Vrancea mea, inima frântă
Tu să nu te lași zdrobită
Să luptăm să ne schimbăm
Vrancea să o ridicăm
 

Refren2: Vrancea mea ai fost bogată
Dar mereu ai fost furată
Stau părinții, plâng la poartă
Toți cei dragi ca se-ntoarcă
 
Te rog Doamne fă ceva
Întoarce-ți fața către ea
Și adună oastea toată
S-o înflorim din nou pe hartă

„Pe parcurs am să fac și videoclipul. Vreau, de asemenea, să termin albumul acesta și sper ca la anul să fie totul gata. Încă mai căutăm sponsori. În prezent lucrez și la o altă piesă, intitulată „Vinișor de la Focșani”, special pentru Festivalul Bachus. Deja este gata, acum pregătim înregistrările în studioul de la Chișinău”, ne-a spus Alin Stoica.

Adauga comentariu