Voucherele de vacanță pot fi folosite de bugetari la peste 3.000 de unități din țară. Lista completă cuprinde și 20 de agenți economici din Vrancea

Vrancea își așteaptă turiștii! În general îi așteaptă, însă acum, angajații care primesc vouchere de vacanță le pot folosi liniștiți și în 20 de unități din județ. Este vorba despre agențiile de turism Sejur Magic (Adjud), Santour, Alex Tours, Christian Tour, Vranceatour, Mariotour, Eurolines, Tur-Sorena, Deal Travel (Focșani), și pensiunile Paradis Vrâncean (Cotești), Dana și Dana 2 (Focșani), Damatis, Grande, Sporul, Vidalma, Streiu, Dana 3, Flora (Lepșa), Hotelul Tresor din Lepșa și Motelul Flora (Lepșa).

Toți bugetarii beneficiază în acest an de vouchere de vacanță, numărul acestora fiind proporțional cu zilele lucrate efectiv. Valoarea maximă a tichetelor de vacanță acordată este de 1.450 lei (valoarea actuală a salariului minim brut pe economie), grație OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Astfel, bugetarii din instituțiile și autoritățile publice, precum și din cadrul operatorilor economici ai statului pot beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de o indemnizație de vacanță, pe suport de hârtie. Tichetele pot fi utilizate doar de persoanele cărora le-au fost acordate, pe baza actului de identitate numai pentru achiziționarea de servicii turistice la unitățile afiliate.

Cele mai puține unități care primesc astfel de tichete sunt în județul Teleorman: 3! Este vorba de agenții de turism din Alexandria și Turnu Măgurele: Filadelfia, Edelweiss, Marina Turism. Firește, județele care se așteaptă la o sumedenie de clienți care vor folosi voucherele sunt Constanța (363 unități), Brașov (328), Prahova (192), Sibiu (161), Suceava (154), Vâlcea (129), Cluj (115) și Bihor (106 unități). Chiar și agenții economici din Capitală așteaptă turiști, în cele 232 unități care primesc tichetele de vacanță. La polul opus, cu oferte sărăcuțe, sunt județele Călărași și Giurgiu (6 unități), Sălaj (9), precum și Ilfov, cu 10 unități. Lista completă, aici

Adauga comentariu