Vizită surpriză a polițiștilor la copiii din Milcovul care au găsit și predat un portofel ce conținea 2.000 de lei!

În urmă cu trei săptămâni, un puști de doar 11 ani din comuna Milcovul a dat dovadă de un spirit civic pe care cu greu îl mai putem găsi în ziua de astăzi la cei mai mulți dintre adulți. Copilul și cei doi frați mai mici au găsit un portofel ce conținea suma de 2.000 de lei și, fără nicio ezitare l-a predat polițiștilor.


Oamenii legii i-au promis puștiului că îl vor vizita acasă și s-au ținut de cuvânt. Atunci, impresionați de situația materială precară a familiei și după ce i-au întrebat pe cei mici ce și-ar dori cel mai mult, polițiștii și-au dat cuvântul că vor reveni.


Iată că oamenii legii și-au respectat astăzi promisiunea și au făcut o nouă vizită familiei celor trei copii încărcați cu daruri.


„Dacă la vizita anterioară eroul principal a fost băiețelul de 11 ani, de această dată cei mai răsfățați au fost sora acestuia în vârstă de 8 ani și fratele în vârstă de 9 ani, cărora le-am îndeplinit câteva mici dorințe expuse timid, la prima noastră întâlnire.


Ajunși în curtea casei unde aceștia locuiesc, încă de la primii pași am fost întâmpinați de ochii curioși ai copiilor, de veselia lor dar și de emoția așteptării. Mânuțele, până atunci ținute cuminți în căușul palmelor bătătorite de muncă ale tatălui, s-au eliberat dintr-o dată întinzându-se nerăbdătoare spre pungile și cutiile special ambalate pentru ei”, au povestit emoționați polițiștii.


Celor trei frați li s-au adus la îndeplinire dorințele: au primit diplome, dulciuri, hăinuțe, jucării și rechizite, lucrur care pentru alții copii de seama lor ar putea fi absolut normale, însă pentru ei a fost ca și cum Moș Crăciun ar fi venit mai devreme.

 

Adauga comentariu