VIDEO: Traficul în zona gării este blocat din cauza suporterilor care s-au luat la bătaie. Ce spune Jandarmeria

Zona gării a fost „asaltată” de echipaje de poliție și de jandarmi, care i-au condus pe peron pe suporterii turbulenți de la meciul de handbal Steaua - Dinamo de la Sala Polivalentă. Jandarmii și polițiștii sunt în alertă, iar cei 150 de suporteri ai echipei Dinamo și cei 300 ai echipei Steaua au fost conduși la sediile instituțiilor pentru identificare și sancționare, conform prevederilor legale. Dacă meciul continuă fără aceștia, traficul din zona gării este aproape blocat, până când suporterii vor pleca din municipiul nostru. Mașinile trec cu greu prin fața gării, iar cei care trebuie să prindă trenul spre diferite destinații se tem să înainteze spre intrare.

Galeria echipei Dinamo a sosit cu patru autocare și vor fi escortate spre București astfel încât să nu se întâlnească, iar cealaltă de la Steaua a sosit cu trenul și va fi escortată la gară. Sunt măsuri în desfășurare, probabil nu vor fi lăsați să plece toți odată, vor fi fracționate grupurile, vor fi preluați și pe parcursul drumului”, a declarat Sorin Despina, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, citat de Știri de Surse

„Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Bacău au evacuat galeriile echipelor Dinamo București și Steaua București. Înainte de începerea partidei de handbal dintre Dinamo București și Steaua București, pe timpul prezentării echipelor, suporterii echipei Dinamo au folosit materiale pirotehnice și au forțat cordonul de securitate asigurat de organizatorul competiției în interiorul arenei, pătrunzând pe suprafața de joc. Jandarmii au intervenit pentru a opri confruntarea între cele două galerii, iar la solicitarea organizatorului, acestea au fost evacuate”, a comunicat IJJ Vrancea. 

 

Adauga comentariu