VIDEO! Scandalul din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Vrancea a ajuns la faza pe bani! Rămân angajații instituției fără salarii?

Bătălia de pe fronul Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Vrancea a continuat astăzi cu o nouă ședință convocată de Mihai Nedelcu, fostul președinte al CA, ședință pe care noul președinte, Ana-Maria Dimitriu, a numit-o „întâlnire” considerând că nu a întrunit toate condițiile pentru a fi statutară.


Scopul „întâlnirii” era ca membrii CA să avizeze bugetul venituri și cheltuieli pe luna februarie precum și rapoartele de activitate ale managerului și consiliului director. Ceea ce nu s-a întâmplat din simplul motiv că membrii CA numiți de Ministerul Sănătății nu primiseră documentația în cauză.
Mai mult, Ana-Maria Dumitriu spune că a fost singura invitată la ședință și că documentația respectivă, cea care trebuia avizată astăzi, fusese deja trimisă la Ministerul Sănătății de Mihai Nedelcu în deplin acord cu managerul instituției medicale, Constantin Mîndrilă.


„În urma invitației primite, nu am primit nicio documentație în acest sens. Astăzi, dumnealor au venit cu o serie de dosare pe care au spus că le-au trimis la Ministerul Sănătății, cel în măsură să ne informeze despre acest lucru.


Greșit, domnule manager, dumneavoastră ar fi trebuit să știți că aceste documente, pe care noi oricum vi le-am cerut, trebuiau trecute întâi prin Consiliul de Administrație. Să nu se înțeleagă că PNL nu dorește plata salariilor angajaților spitalului, singurul care poartă această responsabilitate fiind managerul instituției”, a spus președintele CA, Ana-Maria Dumitriu.


Așadar, ajungem din nou la Mihai Nedelcu, fostul președinte al CA, susținut de conducerea Consiliului Județean Vrancea. Imediat după terminarea ședinței de astăzi, acesta a trimis o scrisoare mass-media prin care acuza cei trei membrii ai CA numiți de minister că au refuzat avizarea documentelor cu pricina, mai ales a bugetului pe șluna februarie, blocând salariile angajaților.


„Pe ordinea de zi a ședinței ordinare s-a aflat și avizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru luna februarie 2020, pentru acest punct pe ordinea de zi membrii PNL opunându-se, cu consecința imposibilității trimiterii bugetului la Ministerul Sănătății, aprobării de către MS și angajării de cheltuieli de către instituția spitalicească.


Nici plata salariilor personalului medical, nici achiziția de medicamente și materiale sanitare, nici achitarea facturilor la utilități, nu se vor realiza din acest moment”, se arată în comunicatul trimis de fostul președinte al CA, Mihai Nedelcu.


„Încleștarea” dintre fostul președinte al CA și managerul Constantin Mîndrilă, pe de o parte, și cei trei membri ai CA numiți de minister, pe de altă parte, va continua și mâine, la o nouă ședință a Consiliului de Administrație, convocată de data aceasta de aceștia din urmă.

 

Adauga comentariu