Video! Revoltător! Aria Protejată Lunca Siretului Inferior sub amenințarea munților de gunoaie! Autoritățile spun că au rezolvat problema!

Aria Protejată a Luncii Siretului Inferior numai protejată nu este. Autoritățile par legate la ochi când vine vorba de a lua măsuri concrete pentru stoparea acelora care aruncă deșeurile pe unde apucă. Un caz concret a fost cel surprins în urmă cu aproape o lună în zona Burcioaia a municipiului Adjud. Un cetățean a suprins cu telefonul mobil cum o basculantă se pregătea să-și deșarte conținutul – o cantitate impresionantă de deșeuri provenind din construcții – în plină arie protejată.


Disprețul total al celor care nu respectă mediul din rea voință ori din inconștiență este revoltător. După cum se poate vedea din imagini, șoferul încearcă să o dea cotitiă însă se poate vedea clar că intenția acestuia nu era de excursie pe malul apei. De altfel, se poate vedea că zona respectivă a devenit un loc de depozitare ilegală a gunoaielor, mai ales a celor provenite din construcții.


Până la urmă, comisarii Gărzii de Mediu Vrancea s-au deplasat la fața locului în urma sesizării făcute de un cetățen de bună credință, și nu au avut decât să constate că, într-adevăr, o basculantă a societății Hidroconstrucția era plină cu materiale de construcții se plimba pe acolo, probabil pentru frumusețea peisajului din Lunca Siretului.


Am luat legătura cu șeful Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian, care și-a amintit de caz. Așa am aflat că primăria mai avea niște termene de respectat, în sensul că până luna aceasta, pe 16 iunie, administrația locală ar fi trebuit să curețe gunoiaele de pe o suprafașă de aproximativ 300 de metri pătrați. Iată ce ne-a spus comisarul șef al Gărzii de Mediu:


„Primăria a avut niște termene de salubrizare a zonei dar și de identificare a societății căreia îi aparținea basculanta. Termenul a expirat pe 16 iunie. Administrația locală a identificat societatea iar reprezentenții primăriei ne-au spus că au salubrizat zona aflată pe teritoriul administrativ al Adjudului.
Aproximativ 300 de metri pătrați au fost afectați de deșeuri. Noi o să verificăm dacă măsurile au fost realizate, cât și cum au curățat. Dacă n-au făcut ce trebuie nu există decât o variantă: sancțiunea cu amendă între 50.000 și 100.000 de lei”.


Pe deasupra, șeful Gărzii de mediu ne-a mai informat că societatea în culpă, Hidroconstrucția, v-a primi și ea „vizita” comisarilor instituției pentru anumite verificări pe linie de protecție a mediului.


Primarul orașului Adjud, Constantin Armencea, ne-a spus că problema a fost rezolvată și că societatea vinovată de violarea mediului, Hidroconstrucți Buzău, a fost pusă să plătească. Nu cu bani, pentru că amenda ar fi fost destul de consistentă iar edilul, om milos, care n-ar ucide o muscă, n-a vrut să le dea o gaură-n buget, ci i-a obligat să facă ordine și curățenie pe întreaga zonă unde erau depozitate resturi.


„S-a rezolvat. Le-am dat un avertisment și i-am obligat să curețe locul de gunoi. Toată zona de la Burcioaia a fost curățată. Este o firmă de la Siriu care lucrează pe apă și canal, n-au știut că zona este interzisă, au recunoscut că au greșit... și au făcut curat. Noi avem o ingineră serioasă la Mediu care, împreună cu colegele de la Situații de Urgență fac patrulă permanentă în zonă. Noi suntem cu ochii în patru în legătură cu depozitarea deșeurilor în aria protejată”, ne-a spus primarul orașului Adjud, Constantin Armencea.   


Așadar, în momentul de față problema ar trebui să fie rezolvată iar zona să arate exact cum a născut-o mama natură. Promitem să verificăm și să revenim cu amănunte, dacă e cazul.

 

Adauga comentariu