Video: Primarul asigură că nu va copleși focșănenii cu o nouă taxă pentru gunoi. Cei care l-au acuzat de „hoții”, amenințați cu judecata!

Primarul Cristi Valentin Misăilă a explicat în această seară cam cum stăm noi, focșănenii, în ceea ce privește o nouă taxă de salubritate. Concluzia acestuia ar fi că nu se revizuiește nimic, ci doar cei care nu au contract încheiat cu un furnizor de salubritate au de pătimit - financiar vorbind. „S-a revenit cu o obligație care a fost instituită printr-o Hotărâre de Consiliu Local din ianuarie 2016, prin care s-a instituit o taxă specială de salubritate pentru persoanele fizice și juridice care nu au încheiat contract cu operator de salubritate autorizat sau licențiat. Este vorba de 14,71 de lei de persoană pe lună, pentru persoanele fizice, și 3,85 lei pe metru pătrat pe lună pentru persoanele juridice. ...S-a făcut mare vâlvă că primarul Misăilă vrea să facă o hoție. Cei care m-au acuzat o să fie chemați în fața instanței de judecată”, a afirmat primarul.

Primarul a arătat încă o dată că în municipiu sunt zeci de mii de oameni care nu plătesc pentru gunoi și a acestora este „vina” pentru prețul pe care îl plătesc cei cu contracte încheiate. Nu plătesc CUP Salubritate, dar nu plătesc nici altcuiva, în condițiile în care un alt operator autorizat nu există în municipiu. Și, a arătat primarul, nimeni nu îi obligă la nimic pe cei care nu au contract, ci li se dă de ales „fie încheie contract de salubritate, fie plătesc această taxă”. 

Ion Roman, preşedintele Patronatului IMM Vrancea, prezent la ședință, a ținut să atragă atenția că firmele „și așa o duc destul de greu”, și că nu e nevoie de o nouă taxă, fie ea și de salubritate. „Oricum ne îngrijorează și nu vom putea plăti măririle de salariu minim pe economie stabilit de Guvern și nici nu vom putea plăti acele taxe, care să vă îndestuleze pe dumneavoastră, cei care lucrați la stat, cu mărirea de salariu preconizată”. Ion Roman, ca noi toți de altfel, nu a înțeles cum de există focșăneni care să nu plătească gunoi de atât timp!

Este vorba doar despre cei care nu apar la noi în evidență că ar avea încheiat un contract cu un operator de salubritate de a depune o declarație prin care să îmi demonstreze că are încheiat cu un alt operator. Nu este echitabil ca unii să plătească, iar alții nu. Noi pentru aceștia vrem să facem o identificare. Repet, nu vor depune toți cetățenii declarații. Vor depune cei care nu apar în baza noastră de date și a CUP Salubritate. Aceștia vor fi taxați cu această taxă specială. Inclusiv agenții economici și este ceva normal”, a asigurat primarul Misăilă. Acesta a spus că focșănenii care sunt plecați din țară, sau nu locuiesc în oraș, nu vor plăti această taxă, „dar pentru asta trebuie să depună o declarație pe propria răspundere. Și dacă pentru trei luni vor fi plecați din țară, pentru acele trei luni nu vor plăti. Dar trebuie să depună o declarație, astfel încât noi să avem o evidență la zi a celor care beneficiază efectiv de serviciile operatorului de salubritate”. Cum se vor descoperi exact cei care aruncă gunoiul, dar nu plătesc pentru acest serviciu? În teorie pare simplu!

Adauga comentariu