Video! Patru berze și o căprioară au devenit „chiriașii” Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice

Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) este o organizație nonguvernamentală înființată în urmă cu mai bine de 15 ani, în iulie 2003. Misiunea declarată a asociației este lupta neobosită „pentru conservarea speciilor și habitatelor amenințate”, conservarea ariilor protejate, reabilitarea faunei sălbatice, dezvoltarea ecoturismului și promovarea protejării naturii în sânul comunităților locale și nu numai.   


În anul 2007, pasiunea de a proteja animalele sălbatice a dus la înființarea Centrului pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice chiar pe amplasamentul fostei grădini zoologice în Crângul Petrești, comuna Vânători. Mulți dintre focșăneni cunosc locația, întrucât în zonă se află Muzeul Satului și fostul Complex Căprioara.


Ei bine, în acest Centru, specializat în tratarea și reabilitarea mai multor specii de animale sălbatice aflate în dificultate, se află acum „cazate” patru berze. Costică, Adam, Floarea și Marița iernează regește în „hotelul” pus la dispoziție de asociație. Zburătoarele au ajuns acolo după ce în această toamnă s-au electrocutat pe liniile de înaltă tensiune. Berzele au fost îngrijite cu atenție și după ce se însănătoșesc complet vor fi eliberate.


Costică, Adam, Floarea și Marița nu sunt singure. Ele țin companie căprioarei Gina. Gina a fost crescută de membrii Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice și în primăvara următoare se va bucura din nou de libertate în pădurile din Lunca Siretului. Pentru a ne convinge că lucrurile sunt chiar așa, ACDB a postat pe Facebook un filmuleț cu chiriașii Centrului de reabilitare de la Petrești.

 

Sursa Foto+Video - ACDB

 

Adauga comentariu