Video! Ora Pământului a stins becurile în Piața Unirii și a luminat cerul cu lampioane!

Aseară, sute de tineri s-au adunat în punctul zero al orașului – Piața Unrii – pentru a marca Ora Pământului, eveniment organizat de municipalitatea a doua oară. În spiritul ecologist, dacă ne este permis, și la inițiativa conducerii primăriei, între 20.30 și 21.30 iluminatul public a fost întrerupt pe traseul/zona Gig – Ceasul Rău, ptrecum și în perimetrul Pieței Unirii.


În fața clădirii primăriei și a consiliului județean a fost susținut și un concert coral în cadrul Programului Cantus Mundi din cadrul căruia nu au lipsit formațiile corale „Pastia”, Mica Pastorală” și „Accord” dar și cele ale mai multor școli din Focșani.


Dacă anul trecut au fost împărțite cam 300 de lampioane, anul acesta s-a luat decizia împărțirii a 500 de asemenea obiecte „zburătoare” spre încântarea copiilor și adolescenților prezenți în Piața Unirii. Pe parcursul celor 60 de minute, atât cât a ținut Ora Pământului, lampioanele nu au încetat să se înalțe pe cerul de deasupra obeliscului.


Nu putem încheia fără să-i felicităm pe jandarmii vrânceni care, în spirit de solidaritate, au oprit și ei lumina în instituție... nu însă și vigilența!

Foto credit: Primaria Focsani

 

Adauga comentariu