VIDEO: Mașinile care ridică gunoiul în municipiu sunt dezinfectate

Atât cât se poate, muncitorii de la serviciul de salubritate al orașului sunt pregătiți pentru situația de criză. Criză a coronavirusului, dar și în ceea ce privește materialele de protecție care aproape au dispărut de pe piață. Mașinile cu care se ridică gunoiul din municipiu sunt dezinfectate zilnic, iar conducerea CUP Salubritate speră ca până săptămâna viitoare salariații să fie dotați - pe lângă mănuși - și cu alte echipamente de protecție.

Angajații CUP Salubritate au mănuși, nu au mască. Conform recomandărilor, masca se poartă doar în momentul în care o persoană este suspectă că ar fi bolnavă, are simptome de gripă sau răceală, pentru protejarea celor din jur. Am facut toate demersurile pentru a achiziționa combinezoane, este criză pe piață, efectiv nu se găsesc. Ni s-a promis că maxim până săptămâna viitoare, la început, vom avea și combinezoane”, ne-a declarat Adrian Vulpoiu, directorul de la Salubritate.

 

Adauga comentariu