VIDEO! Marian Oprișan a înmânat cheile celor 104 de fericiți posesori ai apartamentelor ANL din Cartierul Democrației

104 familii din Focșani au primit astăzi cheile apartamentelor repartizate de primărie la ANL-ul din cartierul Democrației. Blocurile au fost finalizate în 2018 cu mare greutate din cauza infrastructurii pe orizontală, adică parcările și trotuarele, întrucât nu s-au găsit firme care să se angajeze la aceste lucrări. De fapt, acestea au fost scoase de cinci ori la licitație, însă nimeni nu s-a arătat interesat de proiect.


Cel care a înmânat cheile locuințelor a fost Marian Oprișan, cu ajutorul nemijlocit al edilului Cristi Misăilă. Până la urmă s-a dovedit că, totuși, toate drumurile duc tot la consiliul județean. Președintele CJ Vrancea și-a cerut scuze pentru întârzieri: „Dacă primeați apartamentele fără să terminăm infrastructura pe orizontală, adică parcările, trotuarele și celelalte lucruri, ne-am fi blestemat zilele și noi și dumneavoastră. Astea au fost procedurile, s-au scos la licitație de cinci ori, nu s-a prezentat nimeni... știți cum e, cu banii publici nu te poți juca”.


Chiar dacă s-au dat cheile, asta nu înseamnă că apartamentele sunt scoase din cutie. Mai sunt de pus contoare și nu este defel exclus să apară defecțiuni. Vorba primarului: „Blocurile au fost terminate în 2018 și au mai intervenit mici probleme, noi am încercat să le remediem pe toate”. Așadar, în eventualitatea (probabilă!) apariței unor „surprize”, primarul i-a îndemnat pe oameni să sesizeze aceste lucruri întrucât blocurile sunt în garanție și „reparăm tot ce se poate repara”.


Cristi Misăilă și Marian Oprișan au vizitat locuințele, declarându-se mulțumiți de ceea ce văd.  

Adauga comentariu