VIDEO! Marian Oprișan a fost decorat de Biserica Ortodoxă Română!

Oficialitățile pesediste din Vrancea au fost decorate de Biserica Ortodoxă Română prin mâna arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian. Acesta a acordat tot soiul de ordine și decorații celor care au acordat sprijin pentru ridicarea catedralei din Focșani.


Astfel, s-au dovedit vrednici primarul Cristi Misăilă care a primit Ordinul „Sf Mucenic Sava de la Buzău” clasa a II-a ( cu steaua, eșarfa adiacentă, icoana și buchetul de flori), aceeași distincție a primit și edilul orașului Panciu, Iulian Nica, în timp ce Marian Oprișan s-a ales cu Ordinul „Sf. Mucenic Sava de la Buzău” clasa I.


Marian Oprișan nu s-a arătat prea emoționat de distincțiile primite, poate i-a sărit puțin inima din loc când preotul paroh al catedralei, Florentin Răuță, a dat să-i pupe dreapta, noroc că a fost vigilent. În rest, mai marele județului Vrancea a spus că așa cum au terminat catedrala, începută în urmă cu 19 ani, așa vor da gata și modernizarea Spitalului Județean din Focșani, ba vor mai construi unul nou, din acest punct de vedere. Numai că nu se știe cu exactitate și când se va înfăptui acest minunat lucru.

Adauga comentariu