Video: Cum arată un salon al secției TBC din Spitalul Județean, în 2018! Conducerea Spitalului asigură că reabilitarea se va face la anul, cu fonduri europene

Zilele acestea, a apărut pe Facebook o filmare dintr-un salon al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, în care cel mai probabil un vrâncean aflat în vizită la unul dintre pacienții internați aici prezintă condițiile în care stau bolnavii. „Suntem într-un spital din Focșani, Vrancea. Ce spital e ăsta, frate?”, se poate auzi pe fundalul filmulețului. Din comentarii rezultă că ar fi vorba despre un salon al secției TBC, acolo unde sunt internați bolnavii cronici pe perioade mai lungi de timp, chiar și mai bine de o lună de zile. În filmuleț se pot vedea paturile cu saltele murdare și pătate, grupul sanitar fără lumină, uși și ferestre deteriorate, iar pereții au igrasie și tencuiala căzută. 

În acest moment ne aflăm în plin proces de reabilitare și renovare: s-a modernizat integral Blocul operator și suntem în lucru la secțiile Cardiologie și Interne. Vor urma până la sfârșitul anului secțiile de Neurologie, Chirurgie generală, plastică, infantilă, Obstretică-Ginecologie, iar pe celelalte secții vor începe imediat cum intrăm în 2019. Tot la începutul anului 2019 va intra în reabilitare și renovare completă secțiile exterioare: TBC, ORL, Oftalmo etc. Dacă ne referim strict la secția TBC, într-adevăr acolo este nevoie urgentă de renovare și modernizare, fiind o clădire veche. Acolo avem un compartiment cu 62 de paturi pentru bolnavii cronici de tuberculoză, bolnavi care au o perioadă de spitalizare de cel puțin 40 de zile o dată. Secția intră în renovare printr-un proiect pe fonduri europene. Acum se semnează contractul de finanțare, iar în primele luni ale lui 2019 vor începe lucrările”, ne-a spus Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești. 

Adauga comentariu