Video! Ce a mai rămas din Gara Panciu, edificiu care a pierdut lupta cu democrația postdecembristă!

Gara Panciu a fost odată o bijuterie arhitecturală construită pe la începutul secolului trecut. După 1990, clădirea a avut o istorie cel puțin ciudată: la finalul lui 2006, prin octombrie, edificiul a fost scos la vânzare de CFR pentru datorii de 500.000 de lei.Ulterior, primăria din localitate a propus transformarea sa în cantină socială ca, după aceea, să fie revendicat de urmașii familiei Apostoleanu.


Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. În 2009, edilul Ion Petre vrea să obțină fonduri europene pentru a reabilita imobilul ca să-i dea altă utilitate, eventual una socială. Pentru asta, însă, trebuia declarat monument istoric. Lucru imposibil întrucât clădirea nu avea măcar o sută de ani, așa cum cereau prevederile legii. Este scoasă iar la vânzare de CFR (prin 2013), însă nimeni nu se arată interesat, nici măcar administrația locală.

În 2017, administrația locală, condusă acum de Iulian Nica, demarează unele proceduri pentru preluarea gării cu toate terenurile aferente însă... gratis! Deocamdată, plictisită să aștepte vremuri mai bune, clădirea a renunțat să mai spere! Este sufocată de mizerie, devenind un adevărat depozit de gunoi și adăpost pentru oamenii străzii, așa cum se poate vedea în filmulețul realizat de un cetățean din Panciu.

Adauga comentariu