Veste tristă! Primarul Cristi Misăilă a îngropat Festivalul „Florentin Delmar”. Ce spune Horia Moculescu

Pentru unele manifestări din Târgul Focșanilor se găsesc întotdeauna bani, chiar și pentru cele aniversare cu miros de mititei și gust de bere la pahar. Pentru altele a bătut ceasul al doisprezecelea și s-a pus de colivă, așa cum este cazul Festivalului „Florentin Delmar”. Groparul evenimentului, ajuns la ediția cu numărul 43, este administrația locală a orașului, respectiv la capul de coloană, primarul Cristi Valentin Misăilă.


Edilul a decis că instituția clădită de maiorul Pastia nu merită decât 25.000 de lei pentru întreg anul 2018, lucru care a dus la anihilarea efectivă a Festivalului „Delmar”, programat să aibă loc la sfârșitul acestei luni.


Contactat telefonic, compozitorul Horia Moculescu ne-a declarat cu tristețe: „din cauza lipsei de bani cei de la Ateneu vor organiza un fel de eveniment cu ocazia Centenarului, eveniment care nu poate înlocui, totuși, festivalul. Este păcat... după 45 de ani de când vin eu acolo este prima dată când nu se face. Am trimis și o scrisoare primarului din Focșani dar nu mi-a răspuns. Nu te poți lupta cu instituțiile statului. Te poți lupta cu primarul dar nu cu primăria”.


Cu alte cuvinte, primarului Cristi Misăilă i se fâlfâie de un eveniment cultural cu tradiție în Focșani, ba, mai mult, își rezervă dreptul de a băga în buzunarul de la spate al pantalonilor scrisoarea semnată de compozitorul Horia Moculescu, cetățean de onoare al municipiului nostru de la începutul anului trecut. Cine o fi fost primar atunci?


În momentul de față, 15 copii talentați s-au înscris la concurs așteptând un semnal din partea conducerii Ateneului Popular. „Cu siguranță vom organiza un medalion Florentin Delmar și, eventual, un recital. Practic o seară de festival cu siguranță vom organiza pentru că avem acești bani și e normal să facem și această ediție”, ne-a spus directorul Ateneului Popular, Valentin Gheorghiță.

 

Adauga comentariu