Vechile rânduieli din cimitirele Focșaniului de altădată

De ceva timp se aude că la cimitirele  Focșaniului s-au stabili noi reguli care au bulversat nițel persoanele din oraș, cu interese în aceste zone. Ceva legat de concesiunea locurilor de veci pe  un termen de 25  de ani și la un preț nu tocmai mic dar despre acest lucru municipalitatea poate aduce mai multe precizări.


În ceea ce privește Arhivele Naționale Vrancea, din depozitele acestei instituții se pot afla vechile rânduieli pentru înmormântări, cele din urmă cu un secol, eventual să le comparăm cu cele de azi, pentru a observa dacă era mai eficient atunci sau acum.


Astfel, în 1910, scriau funcționarii din alte vremuri, nu se  permitea nicio înmormântare pe toata raza orașului, decât numai în locurile cimitirelor recunoscute de primărie, cu mențiunea că dacă cineva dorea, putea fi îngropat chiar pe  proprietatea sa, doar când respectivul loc se  afla la o distanță de cel puțin 200 de metri de raionul (marginea) orașului, totodată fiind necesar și avizul primăriei precum și al Consiliului local de higienă .


La  fiecare cimitir era amenajată o capelă. Fiecare înmormântare trebuia făcută într-o groapă de 2 metri adâncime , 0,8 m lărgime și 2 metri adâncime. Era oprit a se deschide o groapă nouă mai înainte de 7 ani împliniți. Decedații care aparținuseră unui cult ce n-aveau încă cimitirul său deosebit trebuiau primiți în cimitirele ortodoxe, într un loc separat.

Locurile de înmormântare se împărțeau în două categorii: locuri private și locuri comune. Locurile private erau și acestea de 2 tipuri: locuri acordate pe perpetuitate (definitiv) și locurile temporare, date pe un termen de 10, 15 și 30 de ani . Prețurile acestor locuri erau între 100 și 500 de lei, în funcție de cimitire și dimensiunea lor. Acestea se puteau înstrăina doar sub titlu de moștenire, de împărțire, între rude sau ca dar, de la o rudă la alta. În niciun caz nu se  transmiteau la o persoană străină de familie.

Nu se tolerau în cimitir niciun fel de lucrare, fără bilet de permisiune al Primăriei comunale Focșani și aprobarea arhitectului, pe bază de planuri și fațade pentru orice construcție de mormânt, cavou, statuie, mausolee, grilaje sau împrejmuire, iar pentru cavourile subterane și cele de la fața pământului, precum și pentru mausolee  trebuiau  prezentate  special  secțiile transversale și alte chestiuni legate de rezistență.


Construcțiile mausoleelor, statuetelor, mai cu seamă a cavourilor subterane și acelor de la fața pământului, trebuiau executate  cu cea mai mare îngrijire, urmărindu-se în lucrare regulile artei de construcții. 

 
Administrația cimitirelor  urma a desființa pe cele contrare, cum și pe acele deteriorate și nereparate de proprietari după avizul ce li se va face, fără ca proprietarul să aibă vreun drept de pretenție. Orice lucrări făcute în cimitir, în contra dispozițiunilor prezentului regulament,  a biletului de permisiune și a planului aprobat precum și orice temelie de zid sau așezări de pietre pentru fixarea grilajului de s-a făcut mai afară sau mai interior de aliniamentul  aleilor se desființau,  poprindu-se și executarea lucrării, iar constructorii erau dați judecății.

 
De asemenea, constructorii trebuiau  observați a nu aduce cea mai mica stricăciune în cimitir sau a face vreo necurățenie sau neorânduială. Pentru cea mai mica abatere erau  supuși la plata stricăciunilor și dați afară, poprindu-se a nu mai lucra în cimitir.

Nicio trăsură nu era  tolerata în cimitir, carul mortuar era oprit la poartă și decedatul era transportat cu patul special din cimitir. Era  oprit functionarilor civili ai cimitirului a se angaja cu lucrări de construcțiuni de morminte în cimitir ori ca la înmormântări să ceară bani sau alte lucruri de la familie, rudele morților, sau a se arăta nemulțumiți de ceea ce li s-ar fi dat de bună voința cetățenilor etc.

Regulile vechi din cimitirele orașului  nu se opresc aici, dar nu are rost să le înșirăm pe toate. Mai important este ca cele din ziua de azi să devină tot mai cunoscute și, mai ales, acceptabile  pentru  toți focșănenii.

 

Florin Dîrdală - Arhivele Naționale Vrancea

Adauga comentariu