Vasilică Ciobotaru suferă de tulburare de personalitate, iar în 2017 se plângea că nu este scos la muncă. Ultima victimă a criminalului-violator care a evadat vineri are 77 de ani

Nici nu se pune problema ca Vasilică Ciobotaru, deținutul evadat vineri, să fie cât de cât reabilitat după mai bine de 14 ani petrecuți în penitenciar. Condamnat în 2005 pentru violarea și uciderea unei bătrâne de 73 de ani, Ciobotaru a avut o primă grijă după evadare, atunci când s-a văzut liber: a atacat o altă bătrână. Deși mai în vârstă decât ultima victimă a criminalului-violator, femeia a reușit să scape cu viață. În weekend, aceasta a ajuns la spital pentru îngrijiri și a fost internată ulterior la Secția de Ortopedie a Spitalului Județean.

Ciobotaru a agresat-o pe femeia din Poiana Cristei în jurul orelor 19.10, sâmbătă, iar câteva ore mai târziu era prins la o stână părăsită. Victima acestuia, în vârstă de 77 de ani, a fost diagnosticată cu politraumatism prin agresiune, traumatism humerus drept, plagi înțepate coapsă și braț drept, contuzie toracică, dar și cu un traumatism cranio-facial minor cu plagă contuză buză superioară.

Și Ciobotaru a făcut câteva vizite în unități spitalicești de când este în penitenciar. În septembrie 2017 făcuse o solicitare prin care instanța era rugată să constate că are afecțiuni care nu pot fi tratate în sistemul de detenție. Ulterior, deși a acceptat să i se facă o expertiză, probabil conștient că nu îi este favorabilă, a încercat să o dea la întors: „condamnatul arată că cererea nu-i aparține, deși a fost la IML Iași și supus expertizării. S-a făcut comparație față de semnăturile de la cererea de întrerupere executare, cererea de retragere și declarația de la acest termen. Având în vedere poziția condamnatului urmează a se lua act de faptul că nu-și însușește cererea  susținând că nu-i aparține. ... Instanța nu poate primi această  solicitare având în vedere că din verificarea semnăturilor de pe cererea cu care a fost investită instanța, de pe declarația că cererea nu-i aparține din data de 16.05.2018, de pe declarația dată la termenul din 30.05.2018 rezultă că aceeași semnătură, petentul-condamnat încercând să ducă instanța în eroare.

A formulat cerere pentru întreruperea executării pedepsei pe motive de sănătate invocând faptul că de la data de când a fost încarcerat s-a îmbolnăvit, la data arestării nesuferind de nicio boală. A depus la dosarul cauzei copie de pe rețetă medicală, scrisoare medicală bilet de ieșire din spital.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: petentul-condamnat se află în Penitenciarul Focșani în executarea unei pedepse de 22 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor. La dosarul... a fost înaintat raportul de expertiză medico-legală întocmit de către Institutul  de Medicină Legală Iași din care rezultă că persoana condamnată prezintă, sub rezerva consultului nefrologic, veche tulburare de personalitate și că, diagnosticul de „Observație - boală de reflux gastro-esofagian” nu a fost confirmat și că pentru tulburarea de personalitate se recomandă tratament medicamentos care poate fi administrat în regim de detenție, se arăta în hotărârea tribunalui, pronunțată în mai 2018 și preluată de Rolii.

În același an, 2018 Ciobotaru se plângea că Penitenciarul Focșani îi încalcă o serie de drepturi. Voia să fie scos la muncă și să facă mai multă mișcare, de teamă că va lua proporții!

Arată că-i sunt îngrădite mai multe drepturi. Arată că există un teren de fotbal  pus în aplicare, dar nu a fost niciodată pe acest teren și nicio altă persoană privativă de libertate nu a jucat fotbal în Penitenciarul Focșani. La sala de sport se iese o dată la o lună. A executat din pedeapsă 13 ani și se teme că va deveni obez, având în vedere că stă în cameră, nu iese la activități...

- a fost scos la sala de sport doar o dată pe lună, deși normal ar fi să fie scos de două ori pe săptămână.

- nu a participat la asistență psihologică la niciun curs, nici la activități educative decât la cursurile de 7 minute, pentru 5 credite cu preotul, nici la cursuri terapeutice, asistență socială.

-  nu este scos nici la muncă, stând pe cameră 21 de ore din 24, deși Legea nr.254/2013 prevede să fie scos la muncă conform art. 68 în limita a 4 ore zilnic și să participe la aceste cursuri în afară de plimbare”, erau câteva dintre susțineri, așa cum apar pe Rolii.

Numai că lamentările acestuia nu au ținut în fața instanței. Câteva luni mai târziu a fost totuși scos la muncă, însă vineri a profitat de o portiță și a fugit de la Aviputna Golești, unde desfășura activități lucrative împreună cu alți deținuți. Cert este că în 2018, Vasilică Ciobotaru executa pedeapsa în regim închis.

Din înscrisurile depuse la dosar și din punctul de vedere al Administratției Penitenciarului, rezultă că deținutul a participat la activităti și programe educative și de asistentă psihosocială, desfășurate în cadrul secției de deținere, ca urmare a faptului că i s-a pus la dispoziție oferta de  programe și activități pe perioada detenției în Penitenciarul Focșani, ocazie cu care a fost creditat fiind ulterior recompensat ca urmare a soldului pozitiv de credite deținut la momentul propunerii spre a fi analizat în comisia de recompensare credite deținuti.

Astfel, deținutul a participat la următoarele activități: două activități religioase creditate desfășurate pe bază de proiect, 10 concursuri tematice, 1 program educațional derulat de  colaboratori externi-necreditat, 5 participări la Biserica Creștină Adventistă de ziua a șaptea, 1 program destinat menținerii unei vieți active „Activ - club”, o consiliere psihologică bolnavi psihic (participare în desfășurare) și activități moral-religioase. În aceste condiții nu s-a reușit repartizarea la muncă a tuturor deținuților cu capacitate completă de muncă și care au solicitat acest lucru. ...este repartizat să execute pedeapsa în regim închis, iar forța de muncă angajată de Penitenciarul Focșani prin contractele de prestări servicii cu beneficiari nu a fost asigurată cu astfel de deținuți. ...a rămas în evidența biroului organizarea muncii pentru a putea fi repartizat la muncă în funcție de posibilitățile unității și de solicitările  beneficiarilor.

Față de cele reținute mai sus și având în vedere relațiile de la Penitenciar, instanța reține că  deținutul a participat la activități și programe educative și de asistență psihosocială desfășurate în cadrul secției de deținere, ca urmare a faptului că i s-au pus la dispoziție oferta de programe și activități pe perioada detenției în Penitenciarul Focșani, ocazie cu care a fost creditat, fiind ulterior recompensat ca urmare a soldului pozitiv de credite deținut la momentul propunerii spre  a fi analizat în comisia de recompensare credite deținuți”, se reținea în soluția judecătoriei, încărcată pe Rolii.

Adauga comentariu