Valiza ca valiza, dar președintele CJ spune clar și răspicat care e treaba cu Insula Belina: „Acolo ea a fost transferată!”

După cum bine știm, președintele Consiliului Județean Vrancea are o opinie formată cam despre tot ce mișcă în țara asta și nu ezită să ne împărtășească la ce concluzii a ajuns în privința unor subiecte arzătoare. Vrând să clarifice anumite proceduri privind preluarea celor 12,5 hectare de la Ministerul Apărării Naționale, suprafață pe care va fi construit spitalul, Marian Oprișan a recurs la o paralelă privind... Insula Belina. Astfel, acesta a explicat de ce a fost nevoie ca în proiect să fie trecut un termen de 10 ani, însă a asigurat că spitalul se va construi în realitate mult mai repede.

„Dacă nu vom realiza și nu vom folosi acel teren pentru ceea ce l-am cerut, acel teren se reîntoarce la MApN. În prima ședință noi trebuie să începem realizarea PUZ și să scoatem la licitație internațională studiul de fezabilitate, apoi facem licitație pentru lucrări. Lucrările vor dura 3,5 - 4 ani, dar, după cum știm, socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Impedimentele țin de foaia de parcurs și de constructorii care vor realiza această lucrare.

Nu facem investiția, terenul se întoarce la Minister. Termenul a fost introdus dator regulilor mai noi impuse de Ministerul Dezvoltării. Altfel nu se mai transferă niciun fel de bun. Și asta tot datorită scandalurilor făcute gratuit de către opoziție în România și din cauza unor invenții la adresa unor transferuri făcute de către autoritățile publice locale. Eu vă dau chiar și celebrul caz Belina, exemplu. Înțelegeți? Deci acolo ea a fost transferată... suprafața și insula ea a fost transferată Consiliului Județean Teleorman, ea nu a fost transferată unei societăți comerciale. Ca să ne înțelegem, da? Ei, și de aici s-a făcut atâta vâlvă, încât acum suflăm și în iaurt. Din cauza aceasta s-a trecut inclusiv... s-a trecut această prevedere.

Pe de altă parte. Celor care nu pot să doarmă din pricina finanțării, vă spun cât se poate de clar: prima discuție pe care am avut-o și pe care a avut-o efectiv primul ministru de la acea vreme, Mihai Tudose, a fost cu Banca Mondială. A vrut să construiască 15 spitale, suplimentar față de cele trei spitale regionale prevăzute cu fonduri europene. Acea chestiune cu Banca Mondială s-a cam terminat și a căzut. Iar între timp, prin strădaniile unora ca mine, care mai mult stau pe la București, pentru a rezolva evident problemele care țin de administrația județului Vrancea, chestiuni de serviciu, ne facem datoria. Am rezolvat, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, ca din fonduri europene, imediat ce depunem studiul de fezabilitate, există un coeficient de 500 de milioane de euro care se va transfera în cadrul programului de infrastructură mare acest spital județean. Nimic nu se poate mai clar de atât: noi venim cu studiul și în secunda doi avem banii pentru a organiza licitație internațională privind proiectarea și realizarea lucrărilor”, a spus Oprișan în ședința Consiliului Județean de vineri.

Pentru posteritate, amintim că procurorii anticorupție au reținut în cazul Belina o cu totul altă situație decât cea descrisă de președintele CJ Vrancea:

Sursa Foto: Facebook

Adauga comentariu