USR Focșani relansează ideea bugetului participativ în orașul de pe Milcov

USR Focșani reia, pentru a treia oară, inițiativa de a pune mica noastră urbe pe linia orașelor dezvoltate ale țării, precum Cluj, Oradea, Timișoara, Iași sau București. Introducerea bugetului participativ este o inițiativă ce poartă numele de „Focșani nu sta deoparte!”, proiectul fiind depus pe 6 ianuarie la Registratura primăriei de reprezentanții formațiunii municipale a USR Vrancea.


„Chiar dacă primarul Cristi Misăilă a refuzat de fiecare dată propunerea noastră, noi continuăm să propunem consiliului local proiecte care vin în sprijinul cetățenilor. Suntem curioși dacă și în acest an edilul îi va jugni pe cetățeni, așa cum a făcut-o în 2019 când spunea că aceștia nu pot elabora proiecte și nu pot gestiona un buget”, a spus președintele USR Focșani, Liviu Macovei.


USR Focșani consideră că adoptarea unui buget participativ și la Focșani nu va avea decât efecte benefice asupra dezvoltării orașului, va încuraja un dialog real între administrația locală și cetățeni și va crește gradul de implicare a acestora în treburile comunității.


În propunerea USR Focșani, la procesul de bugetare participativă își pot aduce aportul atât cetățenii care muncesc în oraș dar și tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani sau asociațiile, fundațiile și societățile comerciale cu sediul în Focșani.


Potrivit inițiativei „Focșani nu sta deoparte!”, pentru bugetul participativ ar urma să se aloce 5% din fondurile bugetare destinate investițiilor, fiecare proiect ar trebui să nu depășească suma de 150.000 de euro. De asemenea, un cetățean/asociație/societate comercială are dreptul la o singură propunere iar durata maximă de implementare pentru un proiect să nu depășească doi ani.


Dacă inițiativa USR ar fi acceptată de consiliul local, cetățenii ar putea depune proiectele pe o platformă online, dedicată special campaniei bugetării paricipative, ori la sediul primăriei, urmând ca acestea să fie votate online sau la sediul primăriei.

 

Adauga comentariu