Unitățile de Combatere a Căderilor de Grindină se primenesc. Cât se investește în Vrancea

Fără doar și poate, s-ar putea spune că unitatea de combatere a căderilor de grindină din Vrancea merită toți banii din lume, dacă ne uităm la ravagiile pe care le-a făcut grindina în alte județe. Sistemul, implementat în urmă cu aproape patru ani, este de un real ajutor agricultorilor și viticultorilor din județ, însă are nevoie de întreținere periodică. Așa se face că Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cea care de altfel merită laurii pentru existența UCCG, a scos la licitație două contracte pentru unitățile din țară, în ceea ce privește serviciile de curățenie și cele de monitorizare.

AASNACP oferă un total 207.137,65 lei pentru a se curăța cele cinci puncte de comandă din țară, unul dintre acestea fiind în Focșani. Potrivit contractului scos la licitație, serviciile de curățenie pentru punctul de comanda UCCG Moldova 2 Vrancea ar urma că fie încredințate pentru suma de 40.530 lei.

În ceea ce privește serviciile de monitorizare pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, valoarea estimată a lotului este de 73.500 lei. UCCG Moldova 2 Vrancea are 10 puncte de lansare – PL Anghelești, PL Beciu - Vest, PL Bizighești, PL Bolotești, PL Panciu, PL Rădulești, PL Urechești, PL Varnița, din județul Vrancea și PL Nicorești, PL Poiana din județul Galați.

Obiectul contractului îl constituie servicii de monitorizare a activitățiilor de exploatare operatională și/sau de cercetare a Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină din structura AASNACP, valoarea totală estimată fiind de 463.050 lei.

UCCG Moldova 2 Vrancea a fost inaugurată în 2015, fiind a treia din țară după Prahova şi Iaşi. Investiţia sistemului antigrindină din județul nostru a fost de aproximativ 1,3 milioane de euro şi, chiar dacă autoritățile județene induc ideea că vrâncenii sunt „protejaț” grație intervențiilor locale, implementarea sistemului ține de autoritățile centrale.

Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un ororgan de specialitate al administrației publice centrale, finanţată de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Structura din Vrancea se află în subordine directă și nu are personalitate juridică.

Adauga comentariu