Uniriștii de la BRICKBOT într-o campanie județeană de promovare a roboticii - „Caravana Roboților BRICKBOT”

Asociația „Uniriștii” a obținut finanțarea nerambursabilă de la Consiliul Județean Vrancea pentru derularea unui proiect intitulat „Caravana Roboților BRICKBOT”. Cei 35.772 de lei vor fi utlizați pentru promovarea roboticii printre elevii mai multor instituții școlare din județul nostru.


Asociația „Uniriștii” a fost implicată în derularea mai multor proiecte ce vizează domeniul IT, unul dintre acestea fiind pus în aplicare sub forma unei caravane, însă, de data aceasta, ONG-ul și-a propus un plan mult mai ambițios, acela de a împărtăși din cunoștiințele acumulate în domeniul roboticii și altor elevi din Vrancea.


Pentru aceasta, inițiatorii „Caravanei Roboților BRICKBOT” au dorit să fie alături de liceeni din Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești și Vidra dar și printre elevii școlilor gimnaziale din Garoafa, Urechești, Vînători și Bolotești într-o încercare de a le deschide apetitul pentru un asemenea domeniu de viitor cum este robotica.


„În primul rând, noi, dorim să mediatizăm robotica întrucât acest domeniu este de mare viitor, se află în plină dezvoltare și la noi în țară. Prin această acțiune vrem să familiarizăm elevii, chiar și cei de gimnaziu, cu noțiuni elementare de robotică pentru a-i atrage către această activitate”, ne-a spus profesorul CNU, Adrian Colin.


În cadrul proiectului vor participa elevii din cadrul celor două echipe de robotică de la nivelul Colegiului Național Unirea dar și câțiva voluntari. Într-o primă etapă, uniriștii vor participa la câteva cursuri de specialitate ce vor avea loc în Focșani, după care, la rândul lor, vor împărtăși din experiența acumulată celorlalți elevi din școlile vizate.


Uniriștii de la Brickbot sunt cunoscuți în Vrancea, dar și în țară, după ce au participat, mai mult decât onorabil,  la concursul First Tech Challenge, cea mai mare competiție de robotică din România.
 

 

Adauga comentariu