Un nou scandal la Colegiul „Emil Botta” din Adjud! O elevă de 16 ani acuză un profesor de hărțuire sexuală!

Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud se află din nou în centrul unui scandal. De data aceasta este vorba de o adolescentă în vârstă de 16 ani care acuză un cadru didactic al instituției de învățământ că i-ar fi făcut avansuri cu tentă sexuală. Fata a depus ieri plângere la Poliția Municipiului Adjud iar acum autoritățile cercetează cazul.

„Există o plângere depusă ieri la Poliția Municipiului Adjud, făcută de o tânără de 16 ani, în care aceasta spune că i s-ar fi făcut avansuri cu tentă sexuală de un profesor al colegiului. Acum se fac verificări cu privire la aspectele sesizate”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

DGASPC Vrancea s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în presă, urmând ca în cursul zilei de astăzi o echipă de intervenție în regim de urgență să se deplaseze la Colegiul „Botta” pentru o evaluare inițială a acestui caz.

Adauga comentariu