Un nou autograf dat de „dorei” poate fi admirat pe strada Duiliu Zamfirescu din Focșani!

După ce că municipalitatea este departe de a se afla în grafic cu asfaltarea străzilor, nelipsiții dorei din Focșani fac viața amară șoferilor ori de câte ori pun mâna pe târnacop și lopată. Aproape că nu există stradă în oraș care, după ce a fost asfaltată (mai rar) ori peticită (mai des), să nu fie spartă de muncitorii companiilor din municipiu care, tocmai atunci, își amintesc că au ceva de în (dez)gropat.


Până la urmă, „a săpa este omenește”, ca să parafrazăm un proverb latin, dar, oameni buni, pentru numele mântuitorului Isus Cristos, după ce borteliți aleile, este chiar atât de greu să turnați o mână de asfalt pe unde ați trecut?


Iată cazul (al câtelea?) străzii Duiliu Zamfirescu nr.14. Oameni pricepuți îmbrăcați în albastru „au venit, au săpat, au plecat”, aidoma legiunilor romane, doar că în loc de apeducte și drumuri pavate, cohortele locale au lăsat un șanț înfundat cu dale, spre disperarea tuturor șoferilor care tranzitează zona.


Ținem să precizăm că lucrările de „amploare” au fost executate în urmă cu aproximativ două săptămâni. Inițial, „șanțul punic” fusese acoperit cu pământ, apoi, într-o zvâcnire de conștiință, au aruncat și niște dale. Și cu asta, treaba a fost săvârșită. Modul ingenios în care au ales să acopere lucrările, le-au atras muncitorilor nenumărate cadori verbale în carne din partea șoferilor, materie primă pe care sperăm s-o folosească cu prilejul viitoarelor sărbători!

 

Adauga comentariu