Un adolescent de 16 ani acuză poliția de metode staliniste! Băiatul spune că a fost bătut la tălpi cu pulanul!

Bunicul unui adolescent de 16 ani din comuna Jitia acuză poliția din localitate că i-ar fi bătut nepotul, Alexandru. Acest lucru s-a întâmplat la secția de poliție din Gugești. De altfel, băiatul a stat internat în spital în perioada 11 – 15 aprilie, el fiind externat ieri.


Pe data de 10 aprilie, doi polițiști din Jitia l-ar fi luat pe Alexandru de la școala din Focșani, acolo unde învăța, și l-au dus pentru amprentare la IPJ Vrancea. Puștiul era bănuit pentru spargerea unei locuințe din comuna Jitia. După ce i s-au luat amprentele, polițiștii au spus că îl vor duce acasă. Ei bine, de aici lucrurile se complică.


Alexandru i-a povestit bunicului său, Traian Stejar, că în loc să-l ducă acasă, la Jitia, polițiștii s-au oprit la Gugești. Acolo, unul dintre oamenii legii de la postul de poliție din Jitia, împreună cu alți colegi polițiști, ar fi încercat să-i smulgă o mărturisire cu forța. Adică l-a bătut. De-abia după asta, spune copilul, ar fi fost adus acasă, pe la 02.30 dimineața.


„Când a intrat în casă a început să plângă și mi-a spus: tataie, m-a omorât cu bătaia! Eu am văzut că băiatul tot tremură și plânge... iar când mi-a arătat picioarele era, știți cum, ieșise sângele din tălpile lui. Spatele, pe mâna dreaptă... nici nu mai vorbesc, vânăt tot!”, ne-a povestit bunicul băiatului, Traian Stejar.


Bunicul a sunat salvarea și băiatul a fost transportat la Spitalul Județean Vrancea unde a fost internat. Din spusele bărbatului, un agent de la municipiu a întocmit un proces verbal. Mai trebuie spus că bunicul adolescentului a sesizat Protecția Copilului luni, pe 15 aprilie.


„Am fost la Protecția Copilului luni și de acolo mi-au spus că dânșii nu pot interveni peste organele de poliție. O doamnă de acolo mi-a zis că băiatul trebuia însoțit la poliție ori de mine, ori un reprezentat de la primărie, un avocat sau chiar cineva de la Protecția Copilului”, ne-a mai spus Traian Stejar.


De la Direcția pentru Protecția Copilului Vrancea am aflat că încă nu au primit nici o sesizare: „DGASPC Vrancea nu a fost sesizată cu privire la vreo audiere a unui minor la Secția de Poliție Gugești. Noi nu am primit nici o solicitare în acest sens”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al instituției, Adina Lăscan.
 

 

Adauga comentariu