Ultima zi de înscriere la Campionatul Național de kick-boxing la ring și tatami. Un campionat de acest gen a mai avut loc la Focșani acum peste 10 ani

Exact peste o saptamână, Sala Polivalentă din Focșani va găzdui un eveniment sportiv organizat de Clubul Sportiv Nidan, în parteneriat cu Federația Română de Arte Marțiale de Contact. Ultima zi de înscriere la Campionatul Național de kick-boxing la ring și tatami este astăzi, însă la campionat pot participa doar sportivii legitimați ai cluburilor afiliate Federației Române de Arte Marțiale de Contact. Campionatul Național de kick-boxing la ring și tatami se va desfășura pe parcursul întregii zile de sâmbătă, fiind așteptați să participe peste 200 de sportivi de la mai multe cluburi din țară.

Potrivit președintelui CS Nidan, sensei Dănuț Pleșa Plugaru, un asemenea eveniment nu a mai avut loc în Focșani de peste 10 ani. Motivul este acela că la nivelul Direcției Județene pentru Sport nu a mai existat un ring pentru acest sport. Și acum, materialele și o parte din cele necesare vor fi aduse de la București. Până anul acesta, sportivii clubului său participau la competițiile organizate în alte județe. Spre exemplu, în aprilie 2018 Campionatul Național de kick box- low kick s-a desfășurat la Bacău, însă sunt mai multe asemenea evenimente pe parcursul întregului an, pentru care sportivii Nidan se pregătesc intens.

„Campionatul se desfășoară pe categorii de vârstă și greutate: de tatami - saltea, și cele de ring. Tatami este pentru începători, în timp ce pentru participarea la kick-boxing la ring sunt necesare minim 6 luni de la data legitimării. Pot participa sportivii înscriși într-un club, iar cluburile trebuie să fie afiliate și cu toate taxele la zi plătite Federației Române de Arte Marțiale de Contact. Această Federație este singura avizată de Ministerul Tineretului și Sportului. Ne așteptăm să participe circa 35 de cluburi, cu peste 250 de sportivi. Nidan are 22 sportivi care vor participa - copii, juniori și seniori”, ne-a explicat președintele Nidan.

Formele de luptă în cadrul campionatului vor fi Semi Contact (SC), Light Contact (LC), Kick Light (KL), Low Kick (LK) și  Full Contact (FC). Parteneri ai evenimentului sunt C.S.M FOCSANI 2007 și Consiliul Local Focșani. Campionatul este programat să înceapă la 10.00 și se va încheia la 20.00. Taxa de intrare este de 10 lei - tribună, și 50 lei zona VIP.

Adauga comentariu