Ultimă Oră: Primarul din Fitionești, achitat pe toate planurile în dosarul de corupție. Din trei inculpați, unul a fost găsit vinovat

Iordache Cazacu poate respira momentan ușurat în ceea ce privește dosarul instrumentat de procurorii anticorupție. Primarul din Fitionești a fost găsit nevinovat astăzi, conform soluției Tribunalului Vrancea. Practic însă, hotărârea instanței spune fie că „fapta nu există”, fie că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”. Primarul a fost trimis în judecată în 2017, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.

Achită pe inculpatul CAZACU IORDACHE pentru fals intelectual (în formă continuată), ...achită pe inculpatul CAZACU IORDACHE, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.18 indice 1 alin.1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și art. 5 alin.1 din Noul Cod penal. 2) ...achită pe inculpata DUNĂ NICUȚA, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (în formă continuată), ...achită pe inculpata DUNĂ NICUȚA, pentru fals intelectual (în formă continuată). 3) ...achită pe inculpatul VLAICU STĂNICĂ pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: -art.26 Cod penal din 1969, raportat la art.18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și art.5 alin .1 Noul Cod penal. -art.26 Cod penal din 1969, raportat la art.289 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Noul Cod penal.

Condamnă pe inculpatul VLAICU STĂNICĂ pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în modalitatea participației improprii a o pedeapsă de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor. Anulează suspendarea sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani și 2 luni stabilită în sarcina inculpatului prin decizia penală nr.921/A/27.10.2014 a Curții de Apel Galați. În total inculpatul va executa o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor ...suspendă sub supraveghere executarea pedepselor principală și accesorie pe durata unui termen de 4 ani și 6 luni, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea sub supraveghere, respectiv 27.10.2014.

Respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ- DNA- Serviciul Teritorial Galaţi de instituire a sechestrului asigurator ca nefondată. Respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ- DNA- Serviciul Teritorial Galaţi privind confiscarea specială ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea tribunalului.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați spuneau în 2017 că Nicuța Dună, contabil în cadrul Primăriei comunei Fitionești, se făcea vinovată de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, în timp ce Stănică Vlaicu, administrator al unei societăți comerciale de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în modalitatea participației improprii, complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și complicitate la fals intelectual, în formă continuată. Infracțiunile aveau legătură cu un contract din 2011.

La data de 16 august 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și o asociere formată din Primăria comunei Fitionești, județul Vrancea și o fundație, a fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă ce avea ca obiect „Extindere și reabilitare clădire existentă în vederea înființării unui Centru asistență și suport pentru persoane vârstnice (...)”. În acest context, în cursul anului 2012, prin procedura de atribuire prin licitație a patru contracte de achiziție publică, a fost desemnată câștigătoare, pe baza unei documentații falsificate, societatea administrată de inculpatul Vlaicu Stănică.

Ulterior, aceasta a și obținut pe nedrept suma totală de 86.522 lei fără T.V.A. (107.288 lei cu T.V.A.) aferentă contractelor respective, sumă pe care ulterior primăria comunei Fitionești și-a decontat-o de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitatea sa de beneficiară a contractului de finanțare.
În același context, în perioada 28 februarie 2013-15 mai 2013, inculpatul Cazacu Iordache, în calitate de primar al comunei Fitionești, jud. Vrancea, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, cu rea-credință, a semnat și înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului două cereri de rambursare cărora le-a atașat mai multe documente justificative falsificate (note de intrare recepție, facturi fiscale, procesele-verbale de recepție etc.).

Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile de 36.345 lei fără T.V.A. (45.068 lei cu T.V.A.), reprezentând contravaloarea unor bunuri care nu au fost livrate niciodată primăriei comunei Fitionești”, se arăta în comunicatul DNA.

Adauga comentariu