Tristeți provinciale

Sunt din Mărășești. Nu fac un secret din asta, nu mi s-a părut niciodată ceva rușinos, în ciuda sărăciei lucii în care se află "orașul", de când mă știu. E o filă de istorie. Unii o știu, alții nu. Dar nici despre asta nu este vorba. E doar locul în care m-am născut și am crescut, un loc de care mă leagă multe amintiri. Și tristeți. Orașul de nicăieri. Orașul în care administrația locală mereu a fost repetentă. Primari dezinteresați de soarta celorlalți, centrați doar pe propriile interese. Traseiști politici, alegând tabăra în funcție de cine dă mai mult. Și deja știm cine. Promisiuni de viață mai bună, o dată la patru ani. Iar oamenii cred, de ce nu ar face-o?

Când a câștigat actualul primar alegerile, mi-a venit să râd, amar: "orașul lui Chitic". Și am avut dreptate. În primul rând a avut grijă să își dezvolte afacerile. Apoi să își angajeze prietenii, să le dea o pâine de la buget. Apoi să îi amenințe pe cei care încercau să i se pună împotrivă. Primar autentic. Cât despre oraș, ducă-se! Importante, ca peste tot, sunt petrecerile. Cheltuirea banului public pe orice altceva în afară de investiții.

"Ai fost la mausoleu pe 6 august? A fost superb!", îmi spune cineva. Nu. Nu am fost, destul am făcut-o în copilărie. Nimic nu s-a schimbat în oraș. Și nici la mausoleu. Poate doar costumele care vin, periodic altele. Promisiuni, aceleași. Dar, pentru cine vrea să vadă ceva cu adevărat superb, îi recomand să intre în oraș. Parcuri distruse, copii desculți. Câini, sărăcie la tot pasul.

Ai mei stau în zona Spitalului. Mă rog, fostul spital, pentru că în Mărășești oamenii nu au nevoie de spital, sunt sănătoși. Așa că aici e acum un centru de bătrâni. Uitat și el de autorități, păzit de câini. Alții față de cei din copilăria mea, dar la fel de fioroși. Care de fiecare dată mă întâmpină. "Ți-a fost frică? Nu trebuie, eu m-am împrietenit cu ei", îmi explica tata. Eu nu am timp să fac asta. Și nu am timp nici să aștept chiticii să își mai deschidă două, trei bodegi, să își mai angajeze oameni care îi lustruiesc pantofii, să mai încredințeze câteva contracte cui trebuie. Pentru că nu se știe ce va fi la următoarele alegeri. Când poate va veni un alt primar, la fel de însetat și dornic să facă ceva. Pentru el și familia lui. Pentru că în Mărășești, istoria s-a oprit pe loc. Și tristețea.

Adauga comentariu