A treia etapă de împădurire a „Parcului Memoriei Naționale” de la Mărășești va costa, cu alte servicii incluse, peste 1,7 milioane de euro! Asta ca să aibă ce tăia băieții deștepți!


Administrația Județeană se pregătește pentru a treia etapă de împădurire a „Parcului Memoriei Naționale ” în cadrul unui proiect coordonat de Consiliul Județean Vrancea, proiect demarat la sfârșitul anului 2017 în memoria ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. Așa cum spuneam, CJ se pregătește de un al treilea maraton de plantare, activitate ce presupune împădurirea unei suprafețe întinsă pe 53 de hectare.


Licitația pentru atribuirea serviciilor de împădurire va avea loc pe 3 octombrie, în urma acesteia câștigătorul primind 8.110.717 lei (1.750.980 de euro), fără TVA. În acești bani intră plantarea a 238.500 de puieți de stejar precum și servicii de întreținere permanentă a culturilor forestiere pe întreg parcul, adică 74,44 hectare. Așa cum arată specificațiile din anunț, ar veni cam 4.500 de puieți la hectar.


Prin contract, societatea care se va ocupa de toată tărășenia va avea mai multe sarcini, mai precis 17. În afară de transportul copăceilor și executarea gropilor pentru plantare, câștigătorul va răspunde cu capul de plantare, udare, amplasarea unor borne amenajistice, revizuirea plantațiilor la un an după împădurire, cpmbaterea chimică a dăunătorilor și udarea puieților. Durata contractului va fi de șase ani fără posibilitatea de reînnoire.


Prima etapă de împădurire a avut loc în noiembrie 2017, atunci când 8.000 de oameni, printre care numeroși angajați din sistemul bugetar, au reușit să planteze 50.000 de copăcei. Cea de a doua acțiune s-a desfășurat pe 21 aprilie, într-o sâmbătă. Cu mic cu mare, umăr la umăr, peste 10.000 de tovarăși au reușit să bage în pământ 115.000 de puieți, într-un efort care a conjugat oameni politici și simplii angajați din sistemul de stat.

 

Adauga comentariu