Toți copiii au fost câștigători la concursul „Micul Pompier”. Cadrele din penitenciar, poliție, ISU, unități militare, Direcţia Judeţeană de Informaţii Vrancea și Asociaţia Sportivă a Magistraţilor Vrancea s-au întrecut pentru Cupa 23 iulie

Peste 100 de micuți au participat ieri plini de entuziasm la concursul „Micul Pompier”, desfășurat în contextul celebrării, la 23 iulie, a Zilei aniversare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea. Concursul s-a adresat micuților cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, iar fiecare dintre aceștia și-a luat în serios rolul de salvator. Concursul a constat în cinci probe, iar la final toţi copiii au ieşit câştigători şi au fost premiaţi cu tricouri şi diplome de participare.

Tot ieri, pompierii și-au celebrat ziua aniversară alături de colegii din alte structuri, în cadrul competiției „Cupa 23 iulie”, aflată la ediția a VI-a.

„Vineri a avut loc festivitatea de premiere a „Cupei 23 Iulie”, ediţia a VI-a, în cadrul căreia ISU Vrancea cu sprijinul Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România - Sucursala Vrancea au organizat concursuri sportive de minifotbal, tenis de masă, bowling şi biliard. La competiţia de minifotbal care s-a desfăşurat în perioada 15-19 iulie au participat echipele reprezentative ale Penitenciarului Focşani, Direcţia Judeţeană de Informaţii Vrancea, Asociaţia Sportivă a Magistraţilor Vrancea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, Unitatea Militară 01270, Unitatea Militară 01535 Focşani şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea. În urma desfăşurării concursului s-au acordat diplome de participare Direcției Județene de Informații Vrancea, Asociației Sportive a Magistraților Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea, precum și diplomă de fair play Asociației Sportive a Magistraților Vrancea.

Totodată, au fost acordate diplome pentru cel mai bun jucător – fruntaș Cosmin Milea; cel mai bun portar – agent principal Sorin Ghiorghe; golgheter – maistru militar cl a III-a Marian Olteanu. S-au acordat diplome pentru sprijinul acordat Şcolii Gimnaziale „Anghel Saligny” Focșani și maistrului militar principal Ivanciu Mădălin.

La finalul competiţiei de minifotbal a rezultat următorul clasament:

Locul III - Unitatea Militară 01535 - Batalionul 288 „Milcovul”;

Locul II – Penitenciarul Focșani;

Locul I – Unitatea Militară 01270 -Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani.

În data de 18 iulie, pompierii vrânceni s-au întrecut la tenis de masa, bowling şi biliard.

La tenis de masă s-au obţinut următoarele rezultate: locul III - plutonier adjutant Iulian Costache; locul II - maior Adrian Gavrilă; locul I - maistru militar clasa a III-a Andrei Dumitru Nistoroiu.

La biliard: locul III - plutonier adjutant Alexandru Joghiu; locul II - căpitan Bogdan Grobnicu; locul I - plutonier major Marius Octavian Săndulache.

La bowling: locul III - plutonier adjutant Adrian Potlog; locul II - sergent major Claudiu Cosmin Poiană; locul I - plutonier major Marius Octavian Săndulache”, au precizat reprezentanții ISU Vrancea.

Zilele de sărbătoare vor continua în perioada 20-23 iulie, cu Caravana SMURD „Fii pregătit!”

Adauga comentariu