Titi Statache din ce în ce mai „simpatizat”. Acum și de cetățenii din alte localități

Șeful dela Parking Focșani a fost luat în vizorul internauților din Focșani. După mascarada din ultima ședință a consiliului local, acolo unde Nicușor Statache a foat nevoit să explice cum își parchează cele trei mașini, chiar și cetățenii din alte localități au început să reacționeze pe Facebook.


În cazul de față, omul nostru pare să-l cunoască destul de bine pe Nicușor Statache (căruia îi spune aproape prietenește, Titi) întrucât face referire la trecutul îndepărtat al șefului de la Parking, atunci când acesta se ocupa cu merceologia în cadrul defunctei ISEH.


Și nu e totul, sub pseudonimul de „Dreptate”, cetățeanul îi amintește pe Vasile Danțiș (fostul primar din Urechești) și Didi Băjenaru (fost milițian), trimiși de Oprișan să distrugă comuna. E și asta o teorie, însă, revenind la Titi Statache, nu putem să nu observăm că omul începe să piardă „capital de imagine”.

Dacă tot am ajuns aici, ținem să-i atragem atenția șefului de la Parking următoarele lucruri: nu este înfiletat cu holșuruburi în scaunul societății inventate de actualul edil; Misăilă nu va mai prinde un al doilea mandat de primar, lucru care s-ar putea să nu-i priască; Societatea a făcut cîteva ilgegalități flagrante (cum ar fi taxarea cetățenilor pe lunile în care nu au avut contract cu Parking) care s-ar putea să i se spargă în cap atât de tare, încât va avea nevoie de îngrijiri medicale.

Și ca să fie tacâmul complet, consilierii liberali consideră că ar fi timpul să lase locul altuia, adică să plece de la Parking! Ca să-l parafrazăm pe caporalul Șaptefrați („Noi cei din linia întâi”), „ăștia nu știu ce spun!”. Păi cum să plece, mă, de la Parking? Aveți impresia că acolo lucrează cineva fără pile?

Adauga comentariu