Sute de elevi din Focșani vor face galerie pe Arena Națională la meciul România-Norvegia. FRF îi primește gratis, Primăria Focșani le asigură transportul

Ca să nu rămână cu arena goală la partida România-Norvegia din preliminariile Campionatului European din 2020, Federația Română de Fotbal le-a făcut o ofertă aproape de nerefuzat unităților școlare: copiii până în 14 ani vor fi primiți gratis la meci. Așa se face că școlile au sunat adunarea și sute de elevi sunt pe cale să aibă o experiență pe care nu o vor uita prea curând: participarea la un meci de fotbal pe Arena Națională. Ce mai rămăsese de pregătit era legat de transport, de care FRF se delimitase de la început. „Orice responsabilitate legată de transportul copiilor până la stadion, participarea acestora la meci și transportul lor de la stadion după finalul partidei aparține exclusiv însoțitorilor și unității care a încredințat responsabilitatea acestora”, comunica Federația.

Unele primării au dat din umeri, cheltuielile urmând a fi suportate de părinți, în timp ce altele au promis că se vor ocupa de transport. La Focșani, primarul a găsit o soluție, iar deplasarea copiilor va fi asigurată cu sprijinul CSM. „Am rezolvat ca transportul să fie gratis pentru elevi, fiind finanțat de primărie prin CSM 2007 Focșani. În acest moment avem aproximativ 600 de copii care vor merge la meci, cu autocare plătite de CSM 2007 Focșani. Lista nu este încă definitivă. Mă voi ocupa de organizare, pentru a nu fi probleme”, ne-a spus Cristi Valentin Misăilă. În total, elevii din 11 unități școlare ale municipiului sunt deciși să încurajeze România, cei mai mulți de la Școala numărul 5.

Potrivit anunțului FRF, termenul limită pentru trimiterea solicitărilor de acces gratuit este azi, până la finalul zilei. Totodată, FRF a asigurat că va răsplăti elevii care vor participa la meci: „toți participanții la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare și o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului”.

Meciul din preliminariile EURO 2020 se va disputa pe 15 octombrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45. Naționala României a fost sancționată de UEFA să joace cu porțile închise partida de pe teren propriu împotriva Norvegiei, după mai multe abateri. Ultima a avut loc în timpul meciului cu Spania, când doi suporteri români au intrat pe gazon, iar înainte de aceste incidente au existat mai multe scandări xenofobe și petarde aruncate în teren.

Sursa Foto: Mediafax

Adauga comentariu