Suduiala cea de pe urmă a focșăneanului băștinaș: „în pizda mătii de postac pupincurist”

Nu șim dacă micul și vioiul nostru articol „Nota 10 pentru edilul Cristi Misăilă!” l-a luat prin surprindere pe primar, obișnuit mai degrabă cu materialele neprietenoase din ziarul nostru, însă cu siguranță ne-am atras o sumedenie de „simpatii” din rândul cetățenilor municipiului. Unii dintre ei, scârbiți probabil de presa venală practicată de ani buni în România, au reacționat normal pentru o societate civilă de care autoritățile publice își bat joc fără scrupule.


După cum s-a văzut, chiar și în condițiile în care municipalitatea a acționat corect, pentru că nimeni nu s-a plâns că a rămas blocat de zăpadă în oraș, o parte dintre oameni e gata să te scuipe exact între felinare doar pentru că, onest, ai prezentat o realitate. S-a ajuns într-o stare de iritare vecină cu revolta și nimeni nu-i poate contrazice pe oameni că în Focșani nu s-a făcut nimic concret în ultimii 30 de ani.


Noi nu putem decât încuraja spiritul societății civile din orașul nostru. Fiecare cetățean este liber să-și exprime părerea. Și dacă unii se exprimă la modul cel mai oligofren cu putință, nu-i nimic. Până la urmă este și ăsta un semnal de implicare în viața cetății. Poate că în anul 2020, toți cei care răbufnesc pe paginile de socializare vor da un exemplu și la alegeri, atunci când în cabinele de vot se vor afla singuri cu propria conștiință.


Și încă ceva, stimați contribuabili revoltați și cu flegma-n gât. Cristi Misăilă nu a ajuns la primărie ca prin farmec. El a fost votat cu sârguință de o parte considerabilă a cetățenilor orașului Focșani, în timp ce alții au preferat să facă orice altceva decât să iasă la urne. Nu ne amintim ca la ultimele proteste organizate în Focșani, și nu mă refer la cele politice, să se fi strâns 20 de oameni.


Așadar, domnule primar, noi am încercat. După cum lesne s-a văzut, vântul de simpatie nu prea bate din toate părțile orașului. Există oameni nemulțumiți, în foarte multe cazuri, pe bună dreptate. Cetățenii nu așteaptă minuni, ci rezulate. O dezamăgire de 30 de ani nu se poate șterge într-un singur mandat de patru ani. Și nu cu o atitudine mârlănească de zbir, așa cum am auzit că nu de puține ori dați dovadă.

 

Adauga comentariu