Știm cine este medicul care câștigă 8300 de euro pe lună. Este o știre senzațională, dar trebuie să mai știți câteva lucruri!

Sunt mulți cei care nu vor uita vizita deputatului clujean Emanuel Ugureanu la Bistrița. Ungureanu este un tip care știe să comunice cu presa și își face treaba 90% din timp foarte bine.

Îi dau dreptate colegului meu Rian Farcașiu când spune că diferența dintre Ungureanu și Iurișniți este ca de la cer la pământ. Ați putea crede că clujeanul Ungureanu are concurență dură între parlamentarii clujeni și că parlamentarii bistrițeni sunt slabi, dar ați crede într-un adevăr pe jumătate. Parlamentarii bistrițeni sunt penibili, dar și parlamentarii clujeni sunt jalnici. Adevărul este că Ungureanu este o notă aparte, în general, și de aceea poate că va ajunge departe.

Dacă nu era Ungureanu, presa locală, în care ne includem și noi, cei de la Știri de Bistrița, nu am fi aflat că un medic bistrițean câștigă 8.300 de euro pe lună. Cifra în sine este destul de mare cât să producă vâlvă, și noi, dacă am fi în căutarea unui senzaționalism stupid, am putea roti doar această cifră, fără să căutăm să vă arătăm și alte perspective, fără să căutăm să vă arătăm contextul.

Contextul, dragi cititori, prezentat în mod corect, face diferența între o presă serioasă și una superficială. Iar contextul este următorul: timp de 28 de ani, medicii români au fost plătiți ca niște femei de serviciu, lucru care a adus cu sine apariția șpăgii și neîncrederea lor în sistemul medical, pe care l-au părăsit pentru Occident. Acum, că medicii care vă scot din vaginul femeii iubite copilul, fac rezecție de cancer și sân din pieptul mamei voastre, acum când medicii români vă tratează copiii de boli specifice sau speciale sau vă operează morții încercând să afle cauzele unui deces suspect, săriți toți de fund că de ce au salarii de 2.000 de euro sau 4.000 de euro, în loc să vă bucurați că, în sfârșit, în breasla asta atât de importantă se așează lucrurile. Ca niște sindicaliști sociali ce sunteți, vi se pare că e prea mult, că medicul primar sau specialist ar fi trebuit să fie plătit în continuare cu 1.000 de lei.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile este o stare de normalitate. Vreți și dezvăluirea? Medicul care câștigă aproximativ 39.000 de lei pe lună sau 8.300 de euro lunar este Lucian Pintea, medic primar de medicină legală și șeful IML. Dar asta este o știre falsă, fiindcă nu conține restul de adevăr.

8.300? Este salariul brut, nu în mână. În fapt, medicul Pintea nu câștigă mai mult de 20.000 de lei după o carieră îndelungată, școli și mulți ani petrecuți în serviciul IML. Plus alte sporuri specifice „industriei” sale. Credeți că medicul Pintea nu merită aceste sporuri? Vă invit să faceți o școală de țâșpe ani și, după aceea, să veniți să tăiați cadavrul unei femei găsite în lacul de la Colibița, după două luni de „înot”. Luați bisturiul, tăiați pieptul, desfaceți plămânii, verificați inima. Luați bisturiul, desfaceți stomacul și cu degetele înmănușate verificați vaginul pentru probe ale unui posibil viol. Iar în ziua următoare faceți același lucru cu cadavrul unei fetițe de șapte ani, ucise de un pedofil. Dacă sunteți în stare să faceți toate astea, cred că și voi meritați 20.000 de lei pe lună.

Discuția nu este să ne apucăm acum să îi înjurăm pe medicii care și-au făcut treaba în acest oraș. Discuția este să identificăm în Bistrița „dumnezeii” medicali, care și-au bătut joc de acest oraș și să îi punem la zid cu adevărat, așa cum eu, ca ziarist de investigații, l-am pus la zid pe Pomohaci sau pe medicul Lucan la Cluj-Napoca. Fiindcă „domnii” de bine din DIICOT și DNA Bistrița, sau din parchete, nu se mișcă este rolul presei locale să îi izoleze pe acești „dumnezei” medicali. „Dumnezeii” medicali sunt oameni precum Dan Cocoi, care au viloace și averi nemăsurate. „Dumnezeii” medicali sunt oamenii care transferă pacienți de la stat la privat și care și-au pierdut umanitatea.

Indiferent cât de tare v-au ajutat în viață, dragi jurnaliști bistrițeni, trebuie să începeți asaltul, fiindcă din aceste zile începe o nouă eră. Dacă până acum scuza era că medicii iau șpagă fiindcă sunt prost plătiți, această scuză nu mai există. Orice medic român care câștigă 2.000 de euro, 4.000 de euro, 6.000 de euro și care de azi înainte continuă să ia șpagă, trebuie băgat la pușcărie.

Adauga comentariu