STATUL SUFLĂ ÎN TOATE IAURTURILE

Iaurturile din România sunt în pericol. După ce s-a ars de atâtea ori, după ce atâția români au murit arși prin spitale, acum nu există iaurt în România nesuflat de stat. Dacă deschizi un iaurt, s-ar putea să te trezești lângă tine cu o autoritate a statului, care să vrea să-ți sufle în el.

„O mobilizare masivă a forțelor de intervenție - mașini de pompieri, ambulanțe, SMURD - a avut loc duminică seara la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, unitate COVID, unde alerta a fost dată la ora 22:22 de personalul medical, care a văzut o flamă urmată de fum la unitatea mobilă ATI din curtea spitalului.”, scrie digi24.ro.

A fost semnalată o flacără mică la o unitate de climatizare și autoritățile au intervenit ca la un atac terorist. Ăștia sunt atât de morcoviți, încât la orice chibrit aprins în țara asta se materializează în fața blocului trei autospeciale de pompieri, două ambulanțe, încă vreo trei de la SMURD, geniștii plus niște trupe antitero. Orice chibrit e o amenințare la securitatea națională.

Orice pocnitoare se transformă într-un iaurțel pe care statul se simte dator să-l sufle. Și e bine că am ajuns în acest punct. Decât intervenții întârziate și prost gestionate, mai bine exces de zel. Au murit niște români ca statul să descopere că e mai bine să sufli în iaurt decât să te joci cu focul. Așa e la noi: moartea e singurul impuls care ne trezește din morți.

Băieții sunt atât de disperați, încât au devenit alergici la cuvântul „incendiu”. Imediat ce s-a stins incidentul de la Institutul „Marius Nasta” și au răsuflat ușurați că nu trebuie să-și dea demisiile, s-au și repezit să ne asigure că NU A FOST INCENDIU!

Lucian Bode, ministrul de Interne: „Nu a fost incendiu, nimeni nu a avut de suferit!”

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: „A fost un incident minor, nu a fost vorba despre un incendiu!”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Nu era foc, probabil era ceva la exterior. Nu sunt probleme.”

Toți s-au grăbit să ne anunțe că, de data asta, Dumnezeu a fost român și ne-a scutit de niște morți. Iar pe ei i-a scutit de situația ingrată de a apărea, din nou, la televizor și să ne anunțe o nouă tragedie care putea fi evitată, dar, oricum, autoritățile au intervenit exemplar.

Mă aștept să și scoată din dicționar cuvântul „incendiu”, ca să nu mai aibă bătăi de cap. Îi vom spune de acum „întâmplare nefericită”, care e sinonimă cu „așa a vrut Dumnezeu și PSD”. Că Dumnezeu e PSD-ist, dacă nu știați, și din cauza lui nu avem spitale moderne.

Am aflat apoi că la „Marius Nasta” a existat, la un moment dat, un pompier, dar n-a mai dat pe la serviciu de șase luni.

„Potrivit lui Beatrice Mahler, s-a ajuns la această situație pentru că pompierul respectiv a combinat concediile medicale cu cel de odihnă. Managerul spitalului a afirmat că ar fi nevoie de o schimbare a legislației pentru a evita astfel de situații. „Aceste persoane sunt foarte greu de sancționat. Este nevoie de o reevaluare a legislației în acest sens. Dacă vrei să te implici, trebuie să fii alături de oameni", a spus Mahler la Digi24.

Un singur pompier care nu arde de nerăbdare să se întoarcă la serviciu. Este perfect logic. Dacă vor fi interzise incendiile în țara asta, la ce mai avem nevoie de pompieri?

Un alt iaurt a izbucnit la Constanța. După „întâmplarea nefericită”, în care o femeie s-a aruncat de la etajul șase pentru că autospeciala cu autoscară nu a ajuns la timp, autoritățile s-au trezit cu un iaurt la subsolul unui bloc.

„Ca de fiecare dată, o tragedie cu puternic impact public are ca efect, pe termen scurt, mobilizări exemplare. Ieri, în Constanța a izbucnit un incendiu la subsolul unui bloc din centrul orașului. La intervenția de la incendiul din subsol a fost trimisă, din primul moment, mașina cu autoscara deși, în mod evident, nu avea ce face acolo. Reprezentanții ISU Dobrogea au spus însă că fumul putea ajunge de la subsol la etajele superioare, iar autoscara ar fi fost necesară pentru evacuarea rapidă a locatarilor.”, scrie digi24.ro.

Iaurturi, peste tot doar iaurturi.

Adauga comentariu