Șoferul care a accidentat mortal o asistentă medicală în septembrie, încă judecat. Arestat inițial, acesta este acum sub control judiciar

Trei luni a durat ancheta procurorilor în cazul accidentului din septembrie 2017 de pe Bulevardul Independenței din Focșani, în care a fost ucisă o asistentă medicală, iar de atunci dosarul se judecă cu inculpatul în stare de libertate. Nu chiar în libertate, ci „sub control judiciar”, după ce în decembrie instanța a constatat „că au încetat temeiurile şi nu există temeiuri noi pentru menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Ion Florin, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea”. Dacă inițial cercetările au demarat pentru mai multe infracțiuni, cea mai gravă fiind vătămare corporală din culpă. Ulterior, victima accidentului rutier, după nouă zile de comă, a decedat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București. Femeia avea doar 38 de ani și lucra la Secția Interne a Spitalului Județean din Focșani.

Accidentul s-a produs pe 18 septembrie 2017 la intersecția dintre Bulevardul Independenței și Strada Culturii din municipiu, fiind implicate trei mașini. În urma anchetei, Florin Ion (51 ani), care conducea o dubiță, a fost considerat vinovat și a fost trimis în judecată. Șoferul a refuzat la acel moment testarea în vederea stabilirii alcoolemiei, în condițiile în care mai avea un dosar penal, dar și permisul de conducere suspendat. Până să ajungă dosarul în instanță, măsura arestului preventiv, luată după doar o zi, a fost prelungită succesiv. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar și judecata a început pentru refuz sau sustragere de la recoltarea mostrelor biologice, conducerea a unui vehicul fără permis de conducere şi ucidere din culpă. Câteva săptămâni mai târziu, în ianuarie, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Focșani a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpat „cu privire la neregularitatea actului de inculpare şi înlăturarea probelor administrate în mod nelegal în faza de urmărire penală”.

 

Adauga comentariu