Șofer de ocazie, colecționar de infracțiuni. Acum este judecat pentru mai multe fapte, comise într-o singură zi!

Un tânăr de doar 25 de ani din Reghiu este inculpat într-un dosar în care a fost cercetat pentru nu mai puțin de patru infracțiuni, toate la regimul rutier. Tânărul este acuzat de conducere fără permis, sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autoturism neînmatriculat. Faptele au fost comise în urmă cu un an, pe 25 ianuarie, când șoferul de ocazie și-a luat inima în dinți ca, după terminarea serviciului, să își ducă doi colegi la autogara din Focșani. Deși nu avea permis de conducere și abia cumpărase un Fiat căruia îi expirase autorizația cu câteva zile înainte, plus că băuse câteva păhărele, tânărul s-a urcat la volan și a pornit-o spre autogară. La un moment dat, a acroșat ușor o Dacie care venea din sens opus, iar mai apoi, din cauză că avea parbrizul înghețat și nu avea vizibilitate, a intrat într-un gard. Tânărul și-a recunoscut faptele și a asigurat că nu va mai conduce niciodată... acea mașină. Este decis să nu o repare, ci să o dea la fier vechi!

Un alt vrâncean judecat pentru că a încălcat legea este un focșănean de 34 de ani. Pe 29 aprilie, după ora 3 dimineața, focșăneanul a fost oprit de poliție, iar testarea pentru stabilirea alcoolemiei a ieșit „pe plus”. Ba chiar părea că ar vrea să bată un record, dat fiind că, la spital, analizele au indicat o alcoolemie de 2,22 grame la mie alcool pur în sânge. Focșăneanul a recunoscut că s-a cinstit: a băut câteva beri, apoi a mai consumat câte ceva și la un bar din municipiu. Totul ar fi fost bine, dacă un prieten nu l-ar fi rugat să îl ducă acasă, la Odobești. Îngrijorat pentru soarta prietenului său, inculpatul s-a urcat la volan, deși băuse, cu gândul că drumul spre Odobești e ferit de ochiul vigilent al polițiștilor. Numai că, la întoarcere, pe strada Mărășești din municipiu, polițiștii l-au oprit să îi pună câteva întrebări, dar și fiola.

O alcoolemie similară avea și un focșănean de 58 de ani, care a fost prins băut la volan pe 13 noiembrie. Acesta a condus un Opel pe DN2 E85 și a fost implicat într-un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale. Omul a recunoscut că a consumat doar 1 litru de vin, însă alcoolemia sa a fost de 2,20, la prima probă prelevată la spital.

Alcoolemia la volan era cât pe aici să îi dăuneze carierei unui vrâncean. Omul a fost depistat băut chiar înainte să plece la muncă în Franța și își rezolva ultimele probleme. Bărbatul de 37 de ani este originar din Vidra și a fost oprit pentru control pe 8 septembrie, pe strada Mare a Unirii din municipiu, la câteva ore după miezul nopții. Vrânceanul a recunoscut că alcoolemia sa de 1,55 la mie e reală și că provine de la niște țuică... stinsă cu bere la PET.

Adauga comentariu