Societățile subordonate Consiliului Local Focșani au bătut pasul pe loc și în 2017. Dacă nu ar fi existat infuziile de capital, aproape toate ar fi fost sub linia de plutire. Deocamdată, cea mai jalnică situație se află la Parking SA!

Capitalul social deținut de primăria Focșani la cele patru societăți aflate în subordine este de 64.985.290 lei (aproape 14 milioane de euro), totalul activelor fiind, la finalul anului 2017, de 55.735.220 lei (12 milioane de euro). Cele patru societăți, unde municipalitatea de ține controlul sunt ENET, Transport Public SA, Administrația Piețelor și Parking SA. Există și o a cincea, CUP Salubritate, unde administrația locală deține 99,97% din capitalul social, însă Consiliul Local Focșani a mandatat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară să se ocupe administrarea acesteia.


La finele lui 2017, valoarea capitalului social deținut de primărie a fost cu 5.139.00 lei (1,1 milioane euro) mai mare decât în anul 2016 dintr-un singur motiv: majorarea acestuia cu sume imortante de bani, pentru fiecare societate în parte. Astfel, Administrația Piețelor a beneficiat de o majorare a capitalului social cu 160.000 lei (34.000 de euro), CUP Salubritate cu 3.176.000 lei (684.000 de euro) iar Parking SA cu 1,8 milioane lei (cca 388.000 de euro). Raportul aflat pe site-ul primăriei ne arată că, spre deosebire de 2016, anul trecut societățile tutelate de Consiliul Local Focșani au avut venituri infinitezimale, în orice ordine ai lua-o.


Astfel, cifra netă de afaceri în 2017 a fost de 72.909.657 lei, 15,7 milioane euro, (2016 – 69.801.458 lei), veniturile au fost de 74.683.923 lei, 16.085.966 euro, (2016 – 71.191.748 lei), cheltuielile s-au ridicat la 74.246.904 lei, 15.991.837 euro, (2016 – 72.629.680 lei) iar datoriile au scăzut cu 700.000 lei, ajungînd la 117.504.606 lei (25,3 milioane euro). Nu tebuie să fii matematician ca să-ți dai seama cam cum stă treaba în municipiul Focșani.


Luată defalcat, la sfârșitul anului 2017 situația societăților se prezintă cam așa: ENET a avut venituri de 60.432.122 lei și cheltuieli de 59.561.664 lei, Transport Public Focșani înregistra venituri de 9.333.282 lei și cheltuieli de 9.316.086 lei, Administrația Piețelor trecea la venituri suma de 4.659.469 lei iar cheltuieli 4.635.094 lei, Parking SA încasa 259.000 lei față de 734.060 lei, cât au fost cheltuielile. În total, cele patru societăți au avut venituri de 437.019 lei, fără să mai punem la socoteală datoriile. În schimb, în raport se arată că „în afară de Parking SA, care înregistrează o pierdere la sfârșitul anului 2017 de 475.010 lei, celelalte trei întreprinderi publice înregistrează venituri superioare anului 2016”.


În ceea ce privește cheltuielile cu personalul, acesta a crescut simțitor față de anul 2016, deși numărul de angajați a fost cam același, cu mici diferențe, excepție făcând doar Parking care a angajat 23 de oameni. Prin urmare, ENET a cheltuit, din acest punct de vedere, 10.834.179 lei (+ 842.245 lei), Transport Public – 5.003.105 lei (+ 456.912 lei), Administrația Piețelor – 3.117.873 lei (+ 443.766 lei) iar Parking – 614.653 lei (+ 612.2016 lei). Explicația primăriei este că s-a mărit salariul minim pe economie (1.450 lei), lucru care a dus și la majorarea cheltuielilor cu personalul.

 

Adauga comentariu