Șeful de la Evidența Persoanelor se judecă de doi ani pentru 231 de lei. A câștigat, a pierdut și acum se ia din nou de gât cu primăria, în a cărei subordine se află

Săndel Ghiuță, directorul executiv al Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, instituție aflată în subordinea Primăriei Focșani, vrea să îi fie recunoscut dreptul la un salariu mai mare. Așa că a introdus o acțiune în anul 2016 și de atunci, cu scurte pauze, se tot judecă. Miza este de 231 lei pe lună, bani care ba i-au fost dați, ba i-au fost luați de instanță. În februarie 2016, reclamantul a introdus o primă acțiune la Tribunalul Vrancea, prin care cerea anularea unui act din decembrie 2015 referitor la majorarea salariului de bază, ca director executiv gradul II, clasa de salarizare 80. Totodată, Ghiuță solicita și emiterea unei noi dispoziții, „privind încadrarea în funcția de director executiv gradul II, clasa de salarizare 80 cu un salariu de încadrare de 5.182 lei, nivel de salarizare în plată pentru funcții similare din cadrul instituției, începând cu 1.12.2015”. Al treilea capăt de cerere era plata diferenței dintre salariul de încadrare cuvenit, și nu cel de 4.951 lei, de la data deciziei instanței și până la calcularea corectă a soldei.

Potrivit actelor de la dosar, prin dispoziția emisă în decembrie directorul era anunțat că îi crescuse salariul de bază. Atât de mult, încât „salariul de încadrare este mai mic decât salariul pentru alți funcționari încadrați pe aceeași funcție, clasă și grad”. Referirea era făcută vizavi de câștigurile salariale ale altor șefi de instituții aflate tot în subordinea Primăriei Municipiului Focșani, de până la 5.781 lei.

La acea dată, replica primăriei a fost că cererea lui Săndel Ghiuță este neîntemeiată. „Diferențele de salariu contestate sunt ca urmare a acordării, începând cu data de 22 octombrie 2009, a sporului de confidențialitate în procent de 15% la salariul de bază, salariu în care nu erau incluse sporul de vechime și sporul de dispozitiv, conform sentinței civile pronunțată de Tribunalul Vrancea. ... această solicitare nu are un temei legal, având în vedere că salariul de 5.182 lei solicitat are în componență un spor de confidențialitate acordat directorului executiv gradul III, clasa de salarizare 80 al Direcției resurse umane și coordonare unități subordonate, începând cu data de 1.01.2010. Sporul de confidențialitate în procent de 15% se calculează la un salariu de bază în care sunt incluse indemnizația de conducere, sporul de vechime în muncă, indemnizația de dispozitiv. Diferența de 231 lei/lună rezultă din acordarea sporului de confidențialitate astfel: în cazul reclamantului sporul de confidențialitate s-a acordat începând cu data de 22.10.2009 când salariul de bază făcea parte numai din salariul de bază corespunzător funcției și indemnizației de conducere. În cazul directorului executiv al Directorului resurse umane și unități subordonate, sporul de confidențialitate s-a acordat începând cu data de 1.01.2010, când din salariul de bază făcaea parte salariul de bază corespunzător funcției, inddemnizația de conducere, sporul de vechime în muncă și indemnizația de dispozitiv (obținută prin hotărâre judecătorească). Considerăm că stabilirea drepturilor salariale s-a făcut corect, reclamantul, având în vedere vechimea în muncă și desfâșurându-și activitatea în aceleași condiții ca în luna noiembrie 2015, beneficiază de nivelul de salarizare maxim al funcției de conducere pe care este încadrat”, a fost poziția primăriei.

Inițial Săndel Ghiuță a câștigat la Focșani, unde instanța a admis acțiunea, a anulat prima dispoziție și a obligat „pârâta să emită o nouă dispoziţie de încadrare a reclaamntului în funcţia de director executiv grad II, clasa de salarizare 80 cu un salariu de încadrare de 5.182 lei în loc de 4.951 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa de 231 lei lunar începând cu data de 1.12.2015 şi până la emiterea noii Dispoziţii”. Însă hotărârea dată în noiembrie 2016 avea să fie schimbată în tot în calea de atac. În mai 2017, Primăria Focșani a obținut casarea primei sentințe, Curtea de Apel Galați rejudecând cauza și respingând cererea lui Ghiuță ca nefondată. Pe scurt, Săndel Ghiuță pierduse definitiv banii pe care de fapt nici nu apucase să îi ia. Câteva luni mai târziu însă, directorul executiv face totuși o altă mișcare: o cerere de revizuire, întrodusă în iulie 2017. Însă cine știe cum, dosarul s-a suspendat pentru lipsa părților. Astfel, potrivit Codului de procedură civilă, atunci când niciuna dintre părți nu se înfățișează la proces și nici nu este depusă vreo cerere de judecare în lipsă, dosarul ia o pauză. Pauza fiind una destul de lungă, până în mai anul acesta:

 

Adauga comentariu