Ședință cu peripeții în dosarul de camătă, proxenetism și șantaj. Una dintre inculpate a leșinat în sala de judecată. Cei zece nu au recunoscut acuzațiile, instanța nu a găsit probe temeinice pentru a-i aresta preventiv

Dosarul celor zece vrânceni cercetați pentru camătă, proxenetism și șantaj în urma unei acțiuni întreprinse de polițiști marți a debutat cu o soluție prielnică inculpaților. Toți cei zece au fost lăsați în libertate de instanța de judecată, pe numele acestora fiind emise mandate de arest la domiciliu sau fiind dispusă măsura controlului judiciar. Surse din apropierea anchetei spun că inculpații - trei din Câmpineanca, restul din Focșani - nu au recunoscut niciuna dintre infracțiuni. Potrivit primelor informații, Gheorghe Șerban și Julien Șerban sunt cercetați pentru mai multe fapte de şantaj, camătă şi proxenetism, iar Romeo Ioan este acuzat de proxenetism. În ceea ce îi privește pe aceștia, arestați la domiciliu, până acum se cunosc patru părți vătămate, trei fiind femei.

Control judiciar au primit Daniel Șerban - complicitate la camătă, Rodica Șerban - mai multe fapte de șantaj și camătă, Edmond Gică Cristofan - camătă, Narcis Cristofan - mai multe infracțiuni de șantaj și camătă, Vera Ioan - proxenetism, Margareta Petrache - camătă, și Liviu Zaharia - complicitate la camătă. Aceștia nu au voie să comunice cu opt părți vătămate. Ședința în urma căreia au fost dispuse aceeste măsuri a durat mai bine de șase ore, timp în care una dintre inculpate chiar a leșinat în sala de judecată, fiind chemată o ambulanță pentru a-i acorda îngrijiri medicale. 

 

 

Cercetările ar fi pornit în urma unei sesizări făcute de un tânăr din Cotești, apropiat al grupului cercetat în dosar. Acesta este fiul unui afacerist din domeniul viticol și ar fi împumutat mai multe mii de euro pentru a-și acoperi datoriile acumulate la jocurile de noroc. Flagrantul organizat marți a plecat cel mai probabil de la sesizarea acestuia, că ar fi fost forțat să restituie o sumă mult mai mare decât cea împrumutată. Una dintre inculpatele cercetate pentru camătă, Margareta Petrache, a depus la dosar dovezi conform cărora ar fi împrumutat de fapt bani unei nepoate, variantă susținută cu o declarație trimisă prin consulat de aceasta din urmă. Mai mult decât atât, o altă parte vătămată „jecmănite” de Margareta Petrache este chiar Gheorghe Șerban, co-inculpat în cauză. În ceea ce privește acuzația de proxenetism, inculpații susțin că s-ar afla în relații de concubinaj cu părțile vătămate.

„Respinge ca neîntemeiata propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea față de inculpații 1. ŞERBAN GHEORGHE, 2. ŞERBAN JULIEN, 3 ŞERBAN DANIEL, 4. ŞERBAN RODICA, 5 CRISTOFAN EDMOND GICĂ, 6.CRISTOFAN NARCIS, 7. IOAN VERA, 8.IOAN ROMEO, 9. ZAHARIA LIVIU, 10.PETRACHE MARGARETA... dispune luarea faţă de inculpatii Şerban Gheorghe, cercetat pentru şantaj, camătă şi proxenetism, Şerban Julien, cercetat pentru şantaj şi camătă, și Ioan Romeo, cercetat pentru proxenetism, a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.03.2019 şi până la data de 11.04.2019, inclusiv.

...impune inculpatului Şerban Gheorghe obligaţia să nu părăsească imobilul situat în Focșani, inculpatului Șerban Julien obligaţia să nu părăsească imobilul situat în Câmpineanca, sat Câmpineanca, și inculpatului Ioan Romeo, obligaţia să nu părăsească imobilul situat în Câmpineanca, sat Vâlcele, fără permisiunea instanţei de judecată... pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatii trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu persoanele vătămate.

... dispune luarea faţă de inculpaţii: ŞERBAN DANIEL, cercetat pentru complicitate la camătă,  ŞERBAN RODICA, cercetată pentru şantaj şi camătă, CRISTOFAN EDMOND GICĂ, cercetat pentru camătă, CRISTOFAN NARCIS, cercetat pentru şantaj şi camătă, IOAN VERA, cercetată pentru proxenetism, PETRACHE MARGARETA, cercetată pentru camătă, și ZAHARIA LIVIU, cercetat pentru complicitate la camătă, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de cel mult 60 de zile, începând cu data de 13.03.2019.

...pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Șerban Daniel, Șerban Rodica, Cristofan Edmond Gică, Cristofan Narcis, Ioan Vera, Petrache Margareta și Zaharia Liviu trebuie să se prezinte de îndată la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Postul de Poliţie al localității Focșani și Câmpineanca (pentru Ioan Vera), cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Poliția localităţii Focşani, respectiv Poliția comunei Câmpineanca, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu depăşească limita teritorială a localităţii Focşani, respectiv a comunei Câmpineanca, (pentru Ioan Vera) decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată; să nu ia legătura cu persoanele vătămate. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în încheierea judecătoriei.

Adauga comentariu