Se taie ca-n codru! Amenzi de sute de mii de lei pentru societățile cu profil de exploatare a fondului forestier!

Actvități de amploare a polițiștilor vrânceni pe line silvică. Într-o singură săptămână, 6 – 12 martie, oamenii legii, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, Direcției Silvice Vrancea, Bazei Experimentale Vidra și ocoalelor silvice de regim, au desfășurat mai multe activități de control atât pe drumurile publice cât și în fondul forestier.


În urma verificărilor, echipele de control au fost constatate 29 de infracțiuni și au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 de lei. Nu trebuie uitat faptul că, în toate aceste acțiuni, s-a confiscat o canitate de aproape 1.730 metri cubi de material lemnos în valoare de 665.139 lei (aproape 140.000 de euro).


Se știe că în domeniul silvic se fac bani frumoși și, de cele mai multe ori, negri. În ciuda faptului că autoritățile silvice susțin că lucrurile nu sunt așa de negre pe cât apar în mass-media, unele controale dezvăluie puțin din vârful icebergului.


Ca exemplu, am putea lua o societate comercială ce funcționează pe raza comunei Nereju. Ei bine, echipele de control au constatat că în depozitul firmei se aflau nu mai puțin de aproape 1.500 metri cubi de lemn fără documente de proveniență. Și nu-i totul! Între 15 septembrie 2018 și 6 martie 2019, societatea în cauză „a primit și depozitat cantitatea de 2.386 metri cubi cherestea rășinoase fără proveniență legală”.


Firma în cauză a fost amendată cu 10.000 de lei și i s-a confiscat 2.386 m.c. de cherestea. De asemenea (atenție!) i s-a confiscat suma de 573.122 lei (120.300 de euro), contravalorea cantității de 1.436 m.c. de lemn. Punem și noi o întrebare retorică: oare în cât timp își va recupera paguba patronul respectivei societăți?

 

Adauga comentariu