Se poate și mai rău: Școala din Răcoasa abia acum își închide porțile pentru reabilitare cu bani prin POR. Câștigătorul lucrării, o firmă prietenă a PSD din Panciu

Pentru cei care se plâng că la două unități școlare din Focșani abia au fost începute lucrările acum, odată cu începerea noului an școlar, e bine de știut că se poate și mai rău. La Răcoasa, abia s-a reușit încredințarea directă a unei astfel de lucrări cu doar câteva zile înainte de a suna clopoțelul: pe 6 septembrie, în SEAP a fost transmis Contractul de servicii de proiectare tehnică și execuție lucrări pentru „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Răcoasa”, încheiat între autoritățile locale și Geovi Construct SRL din Panciu. Firma este cunoscută ca fiind (aproape) abonată la bani publici și cu siguranță are ceva legături cu factorii de decizie politici din Panciu.

Administratorul societății este soția unui fost consilier local PSD din Panciu (pur întâmplător și vicepreședinte al formațiunii pe plan local), Ghiorghi Croitoru. Chiar dacă domnul Croitoru a avut ceva de pătimit de pe urma societății de familie, contractele au curs.

Fostul consilier local din Panciu primea un verdict de incompatibilitate în urmă cu doi ani. Atunci, Agenția Națională de Integritate spunea că, „În perioada exercitării mandatelor de consilier local 2008 – 2012 și 2012 - 2016, societatea comercială în cadrul căreia soția sa, Croitoru Viorica, deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator (SC Geovi Construct SRL) a încheiat contracte de lucrări cu Primăria Orașului Panciu, județul Vrancea, în valoare totală de 4.059.585,27 lei, încălcând astfel dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003”.

Problema cu domnul consilier a fost nu doar pe latură civilă, ci și penală. În același an 2017, Ghiorghi Croitoru era condamnat definitiv la închisoare cu suspendare și i se interzisese dreptul de a mai fi ales, de la ceva acte completate în fals. În dosar fuseseră judecați trei inculpați, iar în iunie 2017, fostul consilier PSD din Panciu era găsit vinovat: „Condamnă pe inculpatul CROITORU GHIORGHI – pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese la o pedeapsă de 4 luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii la o pedeapsă de 2 luni închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare”.

Soluția a devenit definitivă câteva luni mai târziu, când Curtea de Apel Galați a intervenit pentru a schimba doar câteva aspecte: „Admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu. Desfiinţează în parte sentinţa penală a Judecătoriei Panciu şi în rejudecare: Dispune anularea declarațiilor de interese care nu reflectă adevărul, aflate la filele 80-140 volumul II dosar urmărire penală, respectiv: ... nr. 67/11.06.2010 şi nr. 90/29.10.2010 întocmite de inculpatul Croitoru Ghiorghi. Aplică fiecăruia dintre inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a mai fi consilier local în Consiliul Local Panciu, judeţul Vrancea, a cărei executare o suspendă condiţionat, pe durata termenului de suspendare a executării pedepsei principale. Definitivă”. Cel puțin în declarația de interese din octombrie 2010, fostul consilier local PSD din Panciu arăta doar că este vicepreședinte al partidului în orașul său.

Școala fără wc în interior va fi reabilitată în câțiva ani

După această condamnare, domnul Croitoru nu a preluat frâiele afacerii de la soția sa, așa cum poate s-ar aștepta unii. În continuare, doamna apare ca administrator al societății care tocmai a bătut palma pentru a reabilita Școala din Răcoasa cu 1.290.500 lei. Când a fost scoasă licitația la înaintare, valoarea estimată fără TVA era de 1.297.602,30 lei, iar oferta Geovi a fost singura. „Finanţarea se va realiza prin MDRAP în calitate de AM pentru POR 2014-2020 implementat de ADR Sud-Est aferent apel POR/2016/3/3.1/ B/ 1/ 7REGIUNI - Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari”, se explică în hârtii.

Teoretic, durata contractului ar fi de 14 luni, însă în alte acte din spatele licitației se arată că „durata de realizare a investiției este de 24 de luni, din care realizarea investiției de bază 18 luni”. E drept, hârtiile și aprobările au fost parafate și obținute de prin anul 2017. Contractul de finanțare a fost semnat însă la începutul lunii martie a acestui an, când primăria anunța că în vară se vor apuca de lucrări: „Un pas important și mult așteptat! Sperăm să mișcăm destul de rapid prin “hățișul” legislativ al achizițiilor astfel încât în vară să dăm drumul la lucrări!”, se arăta pe pagina primăriei. Speranțele însă sunt biruite de realitate.

Pe lângă reparații, în licitație se arată că va exista și o rampă pentru persoanele cu dizabilități. În caietul de sarcini se precizează că imobilul este alcătuit din două tronsoane, tronsonul A – parter, realizat în anul 1968, și tronsonul B – Parter + 1Etaj care este alipit de tronsonul A, realizat în anul 1975. În atâția ani nu s-a reușit a se face nimic în plus, nici măcar un wc în interior.

În acest moment, la parter sunt holurile de acces, cancelaria, cabinetul directorului, săli de clasă, spații depozitare, iar la etaj sunt două săli de clasă. Din această descriere lipsește ceva evident: grupurile sanitare. Aflăm că ele există, însă... la exterior. „Clădirea nu are un grup sanitar în interiorul acesteia și nici instalație de preparare a apei calde de consum, beneficiarul însă intenționează să construiască un grup sanitar care să respecte toate normele în vigoare. Acest lucru se va realiza din fonduri proprii și va face obiectul altui proiect”. În schimb, școala are totuși centrală, care asigură încălzirea elevilor... și nu prea.

Adauga comentariu