SC Transport Public Focșani merge pe profit dar cu datorii uriașe. Previziuni pentru 2019: cheltuieli mai mari și creșteri salariale!

Joi, 18 aprilie, consilierii locali se vor exprima prin vot asupra bugetelor de venituri și cheltuieli ale altor două instituții subordonate primăriei, Administrația Piețelor și Transport Public. Prin urmare, haideți să aruncăm o privire la societatea care ne transportă de colo-colo prin oraș și ne ajută să economisim bani de pantofi noi. Astfel, cheltuielile SC Transport Public pe anul 2019 sunt estimate la 11.686.000 de lei (2.455.093 de euro), cu 14,59% mai mari decât cele din anul precedent.


La venituri mari, cheltuieli și mai mari am putea spune, deoarece, potrivit raportului oficial, SC Transport Public Focșani va avea cheltuieli estimate (pe anul în curs) la 11.670.000 de lei (2.451.732 euro), mai mari cu 14,47% față de 2018. Aceste creșteri au la bază creșterile de prețuri la carburanți, mărirea salariului minim pe economie dar și cheltuielile ridicate în urma achiziționării de mijloace fixe.


Cât privește cheltuielile salariale, din raportul societății tragem concluzia că acestea se vor majora pe parcursul următorilor ani. În 2019, valoarea salariilor SC Transport Public a fost estimată la 5.617.000 lei ( față de 4.708.000 lei în 2018), adică 1,8 milioane euro, plus bonusurile angajaților  preconizate să se ridice la 473.000 de lei (416.000 lei în 2018), aproximativ o sută de mii de euro. Mai trebuie spus că în 2020 și 2021 cheltuielile salariale vor crește cam cu 100.000 de lei anual, ajungând în 2021 la 6.280.000 de lei (1.319.355 de lei), inclusiv bonusurile.


Este foarte adevărat, societatea pare să crească ca aluatul pus la dospit, însă, în profunzime, lucrurile nu sunt așade roze. De exemplu, SC Transport Public reușește în fiecare an să iasă pe profit, însă datoriile sunt de-a dreptul covârșitoare. La finalul lui 2017, profitul societății a fost de doar 14.063 de lei, în timp ce datoriile care băteau la ușă ajunseseră la aproape 3 milioane de lei (630.000 de euro), un record istoric.


Cititorii noștri ar mai trebui să știe că în 2018 societatea primăriei n-a reușit să atragă nici un euro prin proiecte europene, însă trebuie să-i recunoaștem meritul de a fi investit 1.639.000 de lei (344.334 de euro) din bani săi, neluând un ban din bugetul municipalității. Numărul mediu de angajați estimat pentru 2019 este de 104 (la fel ca și în 2018) însă câștigul mediu lunar pe cap de angajat cunoaște o ușoară creștere: 2018 – 4.039 lei; 2019 – 4.778 lei; 2020 – 4.948 lei și 2021 – 5.032 lei.
 

 

Adauga comentariu