S-au împlinit 105 ani de la prima piesă jucată pe scena Teatrului „Mr. Gh. Pastia” din Focșani

Astăzi s-au împlinit 105 ani de la inaugurarea Teatrului „Mr. Gh. Pastia” din Focșani. Cu această ocazie, conducerea instituției de cultură a ținut să marcheze evenimentul atât printr-o slujbă religioasă, oficiată în memoria părintelui lăcașului de cultură – maiorul Pastia, cât și printr-o premieră teatrală dedicată celor mici.


Inaugurarea teatrului, eveniment memorabil pentru suflarea cosmopolită a orașului de altădată, a avut loc pe 21 noiembrie 1913, atunci când Teatrul (atunci) Național din Iași, condus de Mihail Sadoveanu, a poposit timp de trei zile în Focșani pentru a da o serie de reprezentații, îndelung așteptate de public. Cronicile vremii ne spun că cea mai jucată piesă a fost „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri.


Așa cum spuneam, echipa Teatrului Focșani a marcat 105 ani de existență printr-o premieră deosebită. Timp de șase luni, actorul Adrian Damian a muncit din greu cu o echipă de copii în vârstă de 13 ani pentru a pune în scenă spectacolul „Zânele din Gondolak”, după o piesă scrisă de Mihaela Mihai. Premiera s-a transformat într-un spectacol cu repetiție întrucât actorii au dat două reprezentații dimineață și una după-amiază.


„Am stabilit cu toții, de comun acord, că merită să sărbătorim teatrul din Focșani cu un spectacol pentru copii, mai ales din dorința de a atrage publicul tânăr către această formă de artă. Și cred că am reușit. Stabilisem premiera pentru astăzi dar...s-a transformat în trei premiere! Copiii au fost captivați. Au stat foarte liniștiți și au urmărit povestea până la capăt”, ne-a declarat cel care a semnat regia, actorul Adrian Damian.


Slujba religoasă a fost ținută în prezența actorilor teatrului, în holul de la etajul I, însă adevăratul omagiu adus maiorului Pastia și edificiului lăsat moștenire, peste ani, cetățenilor urbei a fostpremiera de astăzi. „Trebuie să ne gândim în primul  rând la cei mici, pentru că prin ei formăm publicul de mâine. Am gândit acest proiect gândindu-ne în spiritul dorinței maiorului Pastia, aceea ca acest teatru să devină un mijloc de educație și divertisment pentru toate generațiile. Sperăm ca focșănenii să rezoneze în mod plăcut la ce se întâmplă în Teatrul Focșani și sperăm ca moștenirea pe care o avem de la Pastia să fie folosită permanent, să fie un templu de cultură și educație”, a spus directorul teatrului, Sorin Francu”.

 

Adauga comentariu