România, cârpa politicienilor. Până când?

Daţi-mi voie să încerc să pricep ceva din tentativa premierului desemnat Dacian Cioloş de a aduna o majoritate.

Că, faptul că preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, Cioloş fiind de altfel singura nominalizare, n-a fost mai mult decât o oportunitate de „diriginte” de a da o lecţie „clasei”.

La prima citire avem aşa: o smetie pe care Iohannis le-a tras-o peste discursul politicianist şi USRului şi PSDului… Să-i vedem pe USR-işti făcând o majoritate, sau guvern minoritar sprijiniţi de PSD şi AUR... Să vedem că societatea în civil a tropoţit pe străzi degeaba împotriva Peee Seee Deee.

Cei de la AUR se umflă degeaba, ca broasca-n lac, a suspendarea preşedintelui; am mai văzut de-alde lor: PUNRT, PRM şi PP-DD – care au sfârşut-o în lada de resturi menajere a Istoriei recente de unde-i tot mai scoate la lumină câte un naţionalist-securist nostalgic de-al lui Ceaşcă.

Apoi avem reacţiile băieţilor care susţin că aveau un plan dar li s-a epuizat după ce l-au primit pe Cioloş drept în bot. PSD a sărit să chirăie prin intermediul lui Simonis al lui Fred (Flinstone): ”În niciun caz nu vom susține candidatura lui Dacian Cioloș ca premier. E o propunere neserioasă a președintelui, arată o disperare a președintelui”.

Dacă e „o propunere neserioasă a preşedintelui”, oare de ce nu l-a propus PSD pe Ciolacu ca premier? Că PSD doar latră şi mimează că-i dă şi că luptă, că, „ţinghili-binghili”, vrea la guvernare. Nu vrea, că aşteaptă să preia România fără nici un efort după ce-şi frâng restul partidelor gâtul. Chiar dacă asta înseamnă că şi România e cu gâtul frânt. Dar PSD oricum nu ştie altceva decât să profite şi să-şi facă poftele cu cei care nu pot riposta: numai cu defavorizaţii soartei.

Acum fac scandal că au fost puşi în situaţia să demonstreze că nu l-au dat jos pe Cîțu degeaba. Iar cei de la USR că au majoritatea pe care au demonstrat că o au la moțiunea de cenzură.

Acum toate cele trei partide de la moţiunea de cenzură trebuie să înghită fără să scuipe. Vorba aia: cu o majoritate istorică.

Între timp cei de la USR fac fix calculele politicianiste pe care le imputaul celor de la PNL. Asta ca să ştiţi (în cazul în care mai visaţi), cam ce clasă politică de mizerabili avem: Dan Barna ia în calcul chiar o guvernare minoritară sprijinită în Parlament de către PSD. Fapt întărit printr-o declaraţie la RFI de către deputatul USR Stelian Ion: „Premierul desemnat, Dacian Cioloș, va merge până la capăt, inclusiv cu varianta unui Guvern minoritar, dacă nu reușește să refacă alianța cu PNL și UDMR.”

Oameni noi în politică? Nu. Doar curve proaspete.

Adică un guvern minoritar condus din umbră de PSD e OK pentru trotinetiștii epilați mintal, dar este „cîh” pentru alții... Cum vă ziceam, hoțul SecUSR este mai cinstit ca cel al PNL.

Este clar că PNL nu are ce căuta la negocieri corecte cu USR, la nici o săptămână după ce a fost zburat de la guvernare de foştii aliaţi – toate întâlnirile lui Cioloş cu Cîţu care s-ar putea desfăşura „chiar şi într-un bar” (o glumiţă izbutită la adresa lui Cîţu care numai la o înţelegere nu poate să ducă, dar, deh, Cioloş n-a găsit altă rimă), vor duce la escaladarea spiralei către eşuarea discuţiilor într-o fundătură (dacă tot e să facem glumiţe infantile).

Cu AUR nu e de negociat decât eventual curent gratis la Spitalul 9 şi creşterea cantităţii de Xanax pentru prinţesa războinică Şoşoacă.

De pe margine (și știind că vrea să stea pe margine) Ciolacul ne zice: ”Doar PSD este capabil să scoată țara din cea mai grea situație socio-economică”. #Chelnerul_lui_Hayssam nu-și asumă guvernarea, dar poate să le-o asigure altora. Minoritar, să-şi frângă gâtul.

Între timp, Ludovic Orban, cel din cauza căruia s-a declanşat această criză poltică, face ce ştie mai bine: torpilează poziţiile de forţă rămase la PNL, să-i fie lui bine, să nu-i fie rău. Aşa că ne arată că poate vinde preşedinţia Camerei Deputaţilor la PSD. Azi ar trebui să-şi înregistreze la Parlament demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Odată cu demisia lui, liberalii ar putea pierde a treia funcţie în stat.

Este calcul simplu: PSD are 110 deputaţi, PNL - 93, UDMR - 20, în timp ce grupul minorităţilor naţionale numără 18 parlamentari. În acest moment, PNL şi UDMR, partidele care formează guvernul interimar, au împreună 113 voturi, cu trei mai multe decât PSD.

Dar PNL este divizat între Cîţu şi Orban la Camera Deputaţilor. Orban ar controla cel puţin 20 de deputaţi PNL, legaţi prin sinecuri şi binefaceri de el. Prin urmare, la vot, PSD ar avea prima şansă pentru şefia Camerei Deputaţilor, cu ajutorul indirect oferit de Orban.

Indirect?

Asta în funcţie de ce i se oferă acestui nou Trădătoriceanu.

Până la urmă tot pe guvern minoritar se va merge, în funcţie de cum vrea PSD: USR sau PNL, tot un drac, Cioloş, Orban sau Cîţu - tot un drac.

E clar de multă vreme: România este doar cârpa pe care-şi şterg picioarele aceşti politicieni în timp ce-şi negociază lor şi alor lor traiul bun şi sinecura-n bani publici. 400 de morţi zilnic? Ar putea fi şi 4000, poporul nu vrea să se vaccineze.

Facturi imense la curtent şi gaze? Poporul este de vină că nu vrea să pună o haină în plus pe el şi nu vrea să-şi aprindă o lumânare – tot au de plâns morţi, ar fi doi în unul.

Mâncare scumpă? Poporul este prea gras!

Şi, gata!

Adauga comentariu