Resistematizarea infrastructurii de transport în Focșani – proiect pus sub semnul întrebării de opoziție. Liberalii consideră că investiția de aproape 16 milioane de euro ar face mai mult rău decât bine traficului din Focșani!

Proiectul de resistematizare a infrastructurii de transport în Focșani, proiect aprobat în ultima ședință a Consiliului Local Focșani, continuă să stârnească valuri de scepticism în rândurile opoziției. Investiția se ridică la 15.881.676 de euro și își propune o adevărată „revoluție” în ceea ce privește traficul urban în municipiu.


Printre viitoarele modernizări promise de conducerea administrației locale se numără înființarea și reamenajarea mai multor sensuri giratorii, înființarea unor piste pentru bicicliști, modificarea trotuarelor și transformarea unor artere principale din circulație cu dublu sens, în bulevarde cu sens unic.
Unele modificări ce vor fi aduse prin derularea acestui proiect, finanțat cu bani europeni, nu par să câștige încrederea consilierilor din opoziție. Costel Bârsan consideră că acesta are numeroase lacune și că nu a fost gândit la realitățile din Focșani. Mai mult, consilierul PMP-UNPR este de părere că proiectul, așa cum este pus pe hârtie în momentul de față, mai mult va încurca traficul însă va i o sursă considerabilă de venit pentru firmele „de casă” ale Partidului Social Democrat.


În opinia opoziției,transformarea bulevardelor Unirii și Independenței în artere cu sens unic va genera un trafic de coșmar. Dacă pe acestea se vor produce accidente sau în condiția în care Bulevardul Unirii ar fi închis, așa cum se face la fiecare sfârșit de săptămână ori cu prilejul diverselor manifestări, traseele vor deveni adevărate capcane pentru participanții la trafic. O altă problemă neluată în seamă de cei care au realizat proiectul este desființarea a peste 1.000 de locuri de parcare în municipiu.


Consilierii opoziției sunt de părere că acest lucru ar duce, pur și simplu, la „sufocarea” altor zone, în circumstanțele în care, în momentul de față, nu sunt suficiente locuri de parcare pentru toți posesorii de autoturisme. O parte din aceste probleme ar putea fi rezolvate, este de părere consilierul Costel Bîrsan, prin realizarea unui pasaj subteran care ar putea prelua o mare parte din trafic.


În sfârșit, contestatarii proiectului sunt de-a dreptul neîncrezători că acesta poate fi finalizat într-un singur an. Potrivit graficului de implemantare a obiectivului, durata de implementare este estimată la doi ani, din care un an este destinat execuției efective a investiției. Prin urmare, opoziția consideră că atât timp cât municipalitatea n-a fost în stare să dea la gata asfaltarea unor străzi în 12 luni, este greu de crezut că un proiect de asemenea amploare ar putea fi terminat în intervalul respectiv.

 

Adauga comentariu