Prostituția în Focșaniul din alte vremuri

În Focșaniul vechi , prostituția a fost mereu în atenția autorităților care au elaborat, pentru controlul ei, norme și regulamente. Astfel, în jurul anului 1900, Consiliul Comunal  Focșani a dispus ca viața prostituatelor din oraș să fie strictă. Ele trebuiau înscrise de secretarul Serviciului sanitar într-un registru special, dar înaintea înscrierii li se explicau consecințele înregistrării, fiind povățuite să-și caute o ocupațiune onestă. Dacă, totuși, ele stăruiau să fie evidențiate, atunci erau trecute în respectivul document din care o copie se preda la Poliția locală.  


Nu erau luate în calcul minorele, sub nici o formă, iar cele bolnave erau trimise la spital, fiind înscrise după vindecare. De asemenea , casele de prostituție erau reținute de primar într-un registru special. Primarul accepta deschiderea unei astfel de case numai dacă locuința era curată, luminoasă destul de spațioasă, mobilată corespunzător, cu rufele, aparatele și uneltele indispensabile pentru menținerea ordinei.
Respectiva casă, inclusiv curtea,  trebuiau, cu desăvârșire, separate de casele și curțile vecine și nu erau sub nici o formă deschise în vecinătatea bisericilor, școlilor, internatelor școlare, a grădinilor publice, teatrelor, cazărmilor sau în interiorul hotelurilor, birturilor, cârciumelor, berăriilor, cafenelelor, grădinilor, teatrelor și restaurantelor.  


Dacă prostituatelor nu le convenea regimul din casa unde munceau, erau libere de a o părăsi fără a putea fi reținute sub niciun motiv. La plecare, avutul lor nu putea fi sechestrat de  patroana casei iar din banii câstigați de o prostituată, patroana putea opri cel mult două treimi ca plată de locuință, încalzire, mâncare, serviciu și spălatul rufelor .


Erau obligatoriu vizitate medical o dată sau de două ori pe săptămână, iar toate constatările se notau în condicuța de sănătate. Când ele veneau singure la dispensar, vizitele erau gratuite. Condicuțele se eliberau gratuit celor care ajungeau  la dispensar,  iar  femeile vizitate de medic la domiciliu plateau 4 lei pentru fiecare dovadă. Toate  femeile care prestau această meserie la domiciul lor plăteau o taxă în folosul orașului de 10 lei, iar cele care locuiau într-o casă de prostituție  plăteau șase lei pe lună.


Băieții în etate mai mică de 17 ani nu aveau voie a intra în case de prostituție.   Femeile de aici nu aveau permisiunea să stea dinaintea locuinței de toleranță  sau în casă, la fereastra deschisă. Perdelele  trebuiau  lăsate tot timpul în jos, iar in prejma caselor nu era, cu nici un chip, instalată vreo reclamă care să anunțe despre cele ce se întâmplau în interior.


Dacă nu erau respectate întru totul aceste dispoziții și multe altele, primarul orașului putea ordona închiderea casei de prostituție, iar patroana și femeile erau date justiției  spre a fi pedepsite conform legii.
Poliția orașului avea și obligatia de a  întocmi prostituatelor foi personale cu fotografii, din câteva astfel de documente putându se  afla că ele proveneau din  județele vecine, chiar și din afara țării, uneori chiar din județ, dar niciodată din orașul Focșani. Majoritatea nu știau carte, câteva știau să se semneze, iar foarte puține aveau doar câteva clase primare.


În cazul multora, ultimul domiciliu înainte de a se instala la Focsani, fusese la marile hoteluri din reședințele  județelor țării.Cam în acest fel, cele 80-100 de prostituate, constatate anual în orașul nostru,  și-au dus existența de-a lungul timpului, până la instalarea regimului comunist care le-a desființat cadrul legal  în care, de bine, de rău, funcționau.


Dar mai bine ar fi să aflăm despre existența acestor femei conform celor consemnate într-un roman celebru : „Dimineața și ziua somn greu după orgiile nopții. Pe la ceasurile trei, patru, după amiaza, trezirea moleșită într-un pat murdar; sifon și cafea după beție; învârteală făra rost și fără chef prin odăi, în capot, cămașă sau halat, aruncând câte o privire pe fereastră , de după perdea; vorbe urâte schimbate în silă cu colegele ;apoi spălatul, parfumatul și unsul trupului și al părului, încercatul rochiilor, cearta din pricina lor cu patroana, cercetarea în oglindă, sulemenitul fetei , al sprâncenelor, îmbuibarea cu mâncăruri grase și cu dulciuri,apoi îmbrăcatul în rochii de mătase, țipătoare și decoltate, apoi ieșitul în salonul sărbătoresc împodobit și puternic luminat;


venirea oaspeților, muzică, dans, bomboane , vin, tutun și prostituție cu bărbați tineri de vârstă mijlocie, adolescenți și bătrâni ramoliți, burlaci, oameni însurați, negustori , vânzători, armeni, evrei , tătari bogați, săraci, sănătoși, bolnavi, beți, treji, grosolani sau drăgăstoși, militari, civili, studenți, liceeni, oameni de toate vârstele caracterele, obârșiile.


Larmă, glume, bătăi, muzică, vin și tutun, tutun și vin și iar muzică din seară și până în zori. Si abia dimineață liniștirea și somnul greu, adânc. Si așa, zi de zi, toată săptămâna. Apoi la sfârsitul fiecărei săptămâni vizita la poliție unde funcționarii și doctorii statului, uneori cu seriozitate și asprime , alteori cu chef de glumă, jignind pudoarea firească dată ca pavăză împotriva păcatului oamenilor, făceau controlul acestor femei, eliberându-le permisul scris de a săvârși mai departe , împreună cu complicii lor, de a lungul săptămânii viitoare, aceleași păcate cu care se îndeletniciseră toată săptămâna trecută. Și începea o altă săptămână , la fel ca cea de mai înainte și așa în fiecare zi, iarna, vara, în zilele de lucru, ca și în cele de sărbătoare , toată viața lor, care se sfărșea pentru nouă femei din zece cu boli chinuitoare, bătrânețe și moarte prematură.

 

Florin Dîrdală - Arhivele Naționale Vrancea

 

Adauga comentariu