Propunerea USR Focșani către primăria lui Misăilă: buget participativ!

USR Focșani vine cu idei concrete privind gestionarea banilor publici în oraș. Liderii organizației sătui fiind să fie acuzați de PSD că aduc doar critici administrației locale, au venit cu o propunere neobișnuită (cel puțin la noi): adoptarea unui buget participativ. Inițiativa nu a rămas la stadiul de idee comunicată într-o conferință de presă, ci s-a concretizat într-o propunere depusă la primărie.


În fapt este vorba de o propunere de amendament la adoptarea bugetului pe anul 2019. Conducerea USR spune că urmărește o democatizare a modului în care sunt luate deciziile ce privesc dezvoltarea locală dar și de a încuraja spiritul civic al contribuabililor. „Menirea noastră ca USR este să reprezentăm cetățenii și să-i aducem cât mai aproape de problemele comunității, inclusiv de aceea privind cheltuirea banilor publici. Din acest motiv am gândit acest amendament de bugetare participativă”, a spus președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte.


Procesul de bugetare participativă este definit ca fiind momentul în care cetățenii decid în mod direct ce se va întâmpla cu o parte (un procent) din bugetul primăriei (ori a consiliului județean). Oamenii propun diverse proiecte de interes local urmând ca prin vot să fie alese cele care vor fi puse în practică.


Proiectul USR se numește „Focșani, nu sta deoparte!” și propune ca cetățenii responsabili să poată decide cum va fi investit un procent de 5% din bugetul de investiții al orașului. Mai clar, USR propune administrației locale ca fiecare proiect ales de cetățeni să aibă un buget de maximum 150.000 de euro, urmând ca valoarea totală a proiectelor aplicate într-un an să nu depășească cei 5% din bugetul municipalității.


Așadar, contribuabilii din Focșani ar avea un cuvânt greu de spus în alocarea unor sume pentru infrastructură, siguranța circulației, spații verzi, locuri de joacă și diverse activități sociale, educaționale sau culturale.

 

Adauga comentariu